Cât câștigă un decan al ASE: De la mai puțin de 1.000 de euro la 6.000 de euro pe lună

Știrea a fost publicată marți, 15 iulie 2014, 19:41 în categoria

Cât câştigă un decan al ASE: De la mai puţin de 1.000 de euro la 6.000 de euro pe lună Un profesor care se află la conducerea uneia dintre cele unsprezece facultăți din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE) câștigă între 10.000 și peste 70.000 de euro pe an. Cu alte cuvinte, salariul lunar al unui decan angajat de ASE pleacă de la mai puțin de 1.000 de euro și ajunge la circa 6.000 de euro, potrivit datelor centralizate de ZF din declarațiile de avere pe anul trecut a zece actuali decani din cadrul instituției de învățământ superior din București.

Cele mai mici venituri le-a înregistrat anul trecut Dalina Dumitrescu, decană a Facultății de finanțe, care, ca profesor asociat al ASE, a câștigat circa 850 de euro pe lună, potrivit declarației de avere. Tot anul trecut însă, ea și-a suplimentat veniturile cu încă 850 de euro din colaborarea cu Institutul de Administrare a Afacerilor din București (ASEBUSS), care oferă pe plan local un program de Executive MBA în valoare de 19.000 de euro. Până în 2011, Dalina Dumitrescu a fost decan al programului de EMBA și membru în consiliul consultativ al fundației ASEBUSS.

Pe de altă parte, cele mai mari venituri ale unui decan din cadrul ASE le-a avut Marius Profiroiu, care conduce Facultatea de administrație și management public. Anul trecut el a câștigat circa 72.000 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 6.000 de euro pe lună. Veniturile nu reprezintă însă doar salariul pe care îl primește ca profesor la ASE, ci însumează și câștigurile din activitatea de cercetare și participarea la proiecte din domeniul educației derulate prin fonduri europene.

Printre cel mai bine plătiți decani ai instituției se numără și cel care conduce Facultatea de relații economice internaționale, respectiv Dumitru Miron, care anul trecut a câștigat, în medie, peste 4.000 de euro pe lună (cu tot cu banii primiți pentru activitatea de cercetare și implicarea în proiecte cu fonduri europene), Dorel Ailenei, decanul Facultății de economie sau Ion Smeurean, decanul Facultății de cibernetică, amândoi câștigând peste 3.500 de euro.

ASE școlarizează în fiecare an peste 20.000 de studenți în cadrul celor unspreze facultăți și dispune de un buget de peste 50 de milioane de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu