Majorarea capitalului Impact, subscrisă integral

Știrea a fost publicată joi, 31 iulie 2014, 01:29 în categoria

Majorarea capitalului Impact, subscrisă integral Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) a finalizat marți oferta publică de vânzare de acțiuni începută pe 20 iunie pentru majorarea capitalului social al companiei cu 80 milioane de lei (18,8 mil.euro), la 277,8 mil. lei. Cele 80 de milioane de acțiuni oferite au fost subscrise în totalitate în cadrul a două etape, suma atrasă de la investitori fiind de 80,13 milioane de lei, potrivit unui anunț al Impact.

În prima etapă a ofertei, derulată între 20 iunie și 19 iulie, 12 acționari ai dezvoltatorului imobiliar au subscris 83,3% din titlurile oferite. Cele 66,6 milioane de acțiuni subscrise în intervalul respectiv au fost vândute la prețul de 1 leu/unitate. Suma totală pe care ofertantul o va încasa după plata tuturor cheltuielilor va fi de 66,4 milioane de lei. Numai acționarii companiei au putut participa la prima fază a ofertei.

În cea de-a doua etapă a emisiunii de acțiuni, încheiată pe 29 iulie, au fost disponibile pentru vânzare 13,3 milioane de titluri, la subscrierea cărora au putut participa și alți in­ves­titori. Oferta a fost subscrisă în totalitate, investitorii plătind 1,01 lei pentru un titlu. Astfel, suma atrasă de la investitori în cea de-a doua etapă se ridică la 13,4 milioane de lei.

În prospectul de ofertă, cele 80 de milioane de acțiuni au fost oferite la prețul de 1 leu/unitate. Oferta a fost intermediată de firma de brokeraj Swiss Capital, care alături de fondul de acțiuni Active Dinamic și Sorin Apostol a ajuns la o deținere de 10,13% din capitalul dezvoltatorului imobiliar în urma unor achiziții de acțiuni realizate în prima parte a acestei luni.

Potrivit celor mai recente raportări de pe bursă, ceilalți acționari semnificativi ai Impact sunt omul de afaceri Gheorghe Iaciu, cu 47,6% din capitalul social al companiei și Adrian Andrici, cu o deținere de 16,1%. Vehiculul de investiții Salink Limited, controlat de compania suedeză de investiții East Capital, și-a diminuat luna aceasta participația la Impact de la 10,1%, la 7,1%.

Compania a avut pierderi de 49,4 milioane de lei în 2013, în scădere de la 74,8 milioane lei în anul anterior. Pentru primul trimestru din 2014, compania a raportat pierderi de 2,5 milioane de lei. Rezultatele pentru primul semestru al anului urmează să fie anunțate pe 14 august.

Acțiunile Impact se tranzacționau la prețul de 1,03 lei/unitate în a doua parte a ședinței bursiere de ieri, iar la acest preț societatea are o capitalizare bursieră de 203,8 milioane de lei. În ultimele șase luni ale acestui an, titlurile dezvoltatorului imobiliar au crescut cu 34,1%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu