Peste 1.900 de mașini, din cele 39.600 de autoturisme noi înmatriculate în primele șapte luni ale acestui an, reprezintă mașini care au fost radiate pentru a putea fi reexportate pe alte piețe, echivalentul a 5% din volum, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, luând în calcul în acest caz numai autoturismele cu an de fabricație 2014. În plus, în primele șapte luni s-au vândut pe piața locală aproape 47.900 de mașini noi, conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), în timp ce dintre acestea numai 39.000 s-au și înmatriculat în acest interval.„Volumele de vânzări cuprind, din analiza majorității jucătorilor din piață, și unități ce fac obiectul comerțului intracomunitar. În acest context, datele comunicate de INS și cele privind înmatriculările efective în România arată o situație mai puțin optimistă, deoarece cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule înregistrează la șase luni o creștere de doar 4,7%, în timp ce numărul de autoturisme noi înmatriculate în România în șapte luni este cu circa 17% mai mic decât vânzările realizate“, au spus oficialii APIA.
Dintre cele peste 40 de mărci auto comercializate oficial în România, 15 au realizat astfel de radieri în intervalul ianuarie-iulie, dintre care, raportat la numărul de noi înmatriculări, cinci mărci au depășit pragul de 5% din înmatriculări să fie reprezentat de automobile ce sunt ulterior radiate pentru a fi vândute pe alte piețe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu