Guvernul este gata să lanseze programul “Prima mașină” pentru a revigora piața auto, după ce experiența programului “Prima casă” a arătat că garanțiile publice oferite pot micșora semnificativ cheltuiala cu dobânzile.Ambele programe au însă un rol în impulsionarea cererii, și mai puțin a ofertei. Până acum nicio inițiativă nu a țintit problema numărul unu a României: întârzierea dezvoltării economice și trecerea de la stadiul unei economii semi-agrare, de subzistență la una industrializată. Nu mai vorbim de o economie a serviciilor.
29% din populația aptă de muncă, ocupată în agricultură, la fel ca în 1980, la fel ca în Franța anului 1950 sau în SUA anilor 1920-1930, România este de trei decenii și jumătate înghețată într-o structură economică autarhică.
Orice resursă disponibilă ar trebui folosită pentru trecerea măcar de acum într-o generație la o economie în care industria și serviciile să ocupe 90-95% din forța de muncă.
Întrebarea este ce se poate face pentru grăbirea industrializării agriculturii pentru a nu mai avea încă o generație irosită a cărei singură șansă să fie plecarea înspre economii mai dezvoltate.
Programe de genul “Prima casă” sau “Prima mașină” nu contribuie deloc la spargerea acestui zid al subdezvoltării care desparte orașele de satele României. Lipsa progresului este dată de insularizarea tot mai accentuată a celor două medii, urban-rural. Destrămarea rețelelor de transport feroviar, căderea industriilor locale care atrăgeau în oraș mase de locuitori din mediul rural a oprit comunicarea între cele două zone, iar inaptitudinea micilor ferme de semi-subzistență de a livra produse în lanțurile de retail care au acaparat comerțul urban a retezat și ultima șansă de comunicare comercială între cele două spații.
Comunicare care ar asigura prin transferul de tehnologie și cunoștințe, ieșirea din faza de subdezvoltare. Rețele bancare, facilități de îngrijire medicală, spații culturale și alte zone de servicii sunt inexistente la 20-30 de kilometri de orice oraș mare.
Programele prin care statul poate influența piața ar trebui să aibă în vedere și partea de producție, nu numai cea de consum. Din acest punct de vedere, de ce nu ar fi astăzi necesar un program de tipul “Ultima căruță, primul tractor”, care printr-o formulă de garantare să sprijine micii fermieri să treacă de la agricultura de un cal putere la mecanizare.
Sigur, sunt bătăi de cap, motorina, piesele de schimb costă, însă drumul este fără întoarcere. Nu putem să ieșim din stadiul de subdezvoltare decât printr-un impuls masiv pentru trecerea la industrializarea agriculturii.
Denumirea e generică, aici pot fi date garanții ale statului pentru achiziția de tractoare de 40-50 de cai putere, pentru semănători, pentru alte utilaje agricole, cum sunt motocultivatoarele, utile în sere și solare sau în livezi, dar important ar fi semnalul că resursele publice țintesc nevoi reale.
Cu 182.000 de tractoare, România este astăzi pe ultimul loc în UE la densitatea de tractoare la hectar, cu un tractor la 80 de hectare de teren agricol față de un tractor la 20-30 hectare în Germania sau Franța.
Cu 14,6 milioane de hectare de suprafață agricolă, din care 9,4 milioane hectare teren arabil, România nu știe decât să vândă cerealele în formă brută, iar lanțul valoric din agricultură de transformare a producției vegetale în producție animalieră este din ce în ce mai redus.
În 2013, producția de carne de bovine a fost de 190.000 de tone, cu 40% mai puțin față de 2007, anul aderării la Uniunea Europeană. La porcine, producția a fost de 550.000 de tone, cu 10% mai mică decât în 2007. La lapte, producția a fost de 48 de milioane de hectolitri, cu 21% mai mică decât în 2007.
Unde sunt cele 10 miliarde de euro absorbite de la UE în programe pentru agricultură dacă noi avem o scădere a producției de carne de bovine și de porcine și o scădere a producției de lapte? Cu 10 miliarde de euro s-ar fi cumpărat 500.000 de tractoare de 20.000 de euro bucata.
Cine ne explică cum în loc să avem o creștere de producție agricolă, o creștere a numărului de vaci, de porci sau de oi în România în acești ani, după aderarea la UE, noi avem o scădere?
Și ținând cont că numărul de persoane ocupate în agricultură a rămas la fel în acești ultimi șapte ani rezultă că productivitatea individuală a scăzut.
Doar emigrația a rezolvat probleme de subzistență. Se ridică întrebarea dacă acest blocaj mai poate fi vreodată depășit și doar aceasta este ieșirea.
Marea întrebare a deceniilor care urmează este: va putea reînoda România șirul dezvoltării și al trecerii de la o economie semi-agrară la una a industriei și a serviciilor cu aceeași populație sau populația rurală este pur și simplu sortită dispariției și dislocării în străinătate, nu în urbanul românesc, iar în 35 de ani, peste încă o generație, vom avea o Românie de 10-12 milioane de locuitori, populație urbană, iar restul ferme uriașe de peste 1.000 de hectare, care astăzi au deja o pondere de 50% din suprafața arabilă?
0 comments :
Trimiteți un comentariu