Ies din nou banii din bănci: străinii au scos 270 mil. euro din depozite locale în iunie

Știrea a fost publicată vineri, 15 august 2014, 23:59 în categoria

Ies din nou banii din bănci: străinii au scos 270 mil. euro din depozite locale în iunie Depozitele străinilor, aflate la minimul ultimilor cinci ani, și-au reluat scăderea în iunie, după ce în perioada ianuarie-mai soldul acestora consemnase un plus de 90 mil. euro.

Băncile locale aveau depozite pe termen mediu și lung de la nerezidenți, cea mai mare parte forme de sprijin din partea băncilor-mamă, în valoare de 6,27 miliarde de euro la finalul lunii iunie, cu echivalentul a 270 milioane de euro sub nivelul din luna anterioară, potrivit datelor agregate de BNR.

Cifrele lunii iunie readuc în atenție fenomenul de dezintermediere financiară, care se reflectase în intervalul decembrie 2011-decembrie 2013 într-o scădere cu 2 miliarde de euro a stocului depozitelor nerezidenților. Iunie a mar­cat însă unul dintre cele mai accelerate ritmuri lunare de scădere. O scădere atât de abrup­tă nu mai fusese înregistrată din iunie 2013.

Declinul depozitelor atrase de la nerezidenți vine pe fondul unui proces mai amplu de dezintermediere financiară, al cărui rezultat a fost reducerea cu 30% a finanțărilor din partea băncilor-mamă. Subsidiarele băncilor străine au rămas cu linii de finanțare de la acționari de circa 13 mld. euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu