Acum 15 ani nimeni nu credea că Renault va avea un asemenea succes cu Dacia și că la Mioveni se va produce chiar și un SUV (Dusterul). Nici chiar francezii. Numai un singur om a crezut: Louis Schweitzer, fostul CEO Renault și autorul conceptului „mașina de 5.000 de euro“. Și poate Constantin Stroe de la Dacia.
Acum 8 ani aproape nimeni nu credea că Ford va veni la Craiova, iar uzina va produce B-Max, o mașină de familie, al treilea cel mai vândut model european din segmentul lui.
Acum, în octombrie 2014, Ion Lazăr, proprietarul unuia dintre cei mai mari transportatori români, Lazăr Internațional, crede într-o nouă utopie: resuscitarea Aro și asocierea cu Toyota, iar România va ajunge unul dintre cei mai mari producători auto. Această „utopie“ a fost votată cea mai interesantă idee pentru creșterea economică a județului Argeș și a României de către comunitatea de business din Argeș, a treia din țară, prezentă la dezbaterea organizată de BCR și ZF „Cum dezvoltăm România - Oportunități de afaceri și dezvoltare locală“.
În urmă cu 15 ani industria auto din România era pe moarte, nimeni nu mai credea în ea, iar relansarea era o utopie. Acum, cu doi producători, care realizează peste 400.000 de mașini pe an, și aproape 800 de fabrici de componente auto, această industrie a ajuns să angajeze peste 100.000 de oameni, să aibă afaceri de peste 12 miliarde de euro pe an și să fie unul dintre pilonii principali ai economiei românești.
Resuscitarea Aro și asocierea cu Toyota, o nouă utopie?
Știrea a fost publicată luni, 13 octombrie 2014, 01:51 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu