Angajații multinaționalelor din industria dulciurilor câștigă peste 1.000 de euro brut lunar

Știrea a fost publicată miercuri, 12 noiembrie 2014, 04:10 în categoria

Angajaţii multinaţionalelor din industria dulciurilor câştigă peste 1.000 de euro brut lunar Cei peste 1.300 de salariați ai celor mai mari patru multinaționale din industria dulciurilor care sunt prezente pe plan local au un salariu mediu brut lunar de cel puțin 1.000 de euro, arată o analiză a ZF pe baza declarațiilor anuale depuse de companii.

Cele mai mari multinațio­nale din industria dul­ciu­rilor prezente și pe plan local sunt compania elvețiană Nestlé, cele ame­ricane Mondelez și Mars, dar și pro­du­cătorul italian de dul­ciuri Ferrero.

Salariile cele mai ridicate le obțin angajații Mondelez România, filiala lo­cală a grupului american Mondelez, astfel că în primul semestru al acestui an un angajat al companiei a avut un salariu mediu brut de 7.293 de lei (circa 1.650 euro), adică peste 5.100 de lei net, conform calculelor ZF.

Mondelez, care are în portofoliu branduri precum Milka sau Poiana, a avut în primele șase luni ale acestui an un buget de salarii și indemnizații de 12,2 milioane de lei care s-a „împărțit” între cei 279 de salariați.

Pe de altă parte, elvețienii de la Nestlé au alocat pentru salarii și indem­ni­zații anul trecut (ultimele date dispo­nibile) 56,6 milioane de lei, astfel că cei 959 de salariați ai companiei au obținut în medie un salariu brut de 4.916 lei (1.112 euro), adică 3.448 net.

Salariul mediu pentru fiecare com­pa­nie a fost calculat ca un raport între su­ma totală a salariilor și indem­ni­za­țiilor și numărul mediu de angajați, însă nu s-a ținut cont de poziția ocupată de fiecare salariat în companie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu