BCE devine primul stâlp de rezistență al Uniunii Bancare

Știrea a fost publicată marți, 4 noiembrie 2014, 01:47 în categoria

BCE devine primul stâlp de rezistenţă al Uniunii Bancare Banca Centrală Europeană va deveni de astăzi supraveghetorul unic al celor mai mari 120 de bănci europene, prima etapă în crearea unei Uniuni Bancare europene, un proiect care vine ca o completare la uniunea economică și monetară pentru desăvârșirea Uniunii Europene.

Uniunea Bancară este soluția găsită de liderii europeni pentru a rupe cercul vicios dintre bănci și state și pentru a se evita ca băncile să fie salvate cu banii plătitorilor de taxe. Acest pas făcut de BCE are consecințe indirecte asupra României deoarece băncile din zona euro dețin 70% din activele din sistemul bancar românesc.

Susținătorii Uniunii Bancare spun că separarea supravegherii de statul de origine a băncii este bună pentru că exclude astfel implicarea elementului politic. Rolul primordial al supravegherii unice este prevenirea unei noi crize financiare. România, deși nu fac¶e parte din zona euro, este semnatară a Acordului privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul Unic de Rezoluție al Mecanismului Unic de Rezo­luție bancară, un alt stâlp de rezistență al Uniunii Bancare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu