BCR își trimite managerii în sucursale să vândă credite și să încaseze facturi

Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 15:07 în categoria

BCR îşi trimite managerii în sucursale să vândă credite şi să încaseze facturi Membrii din boardul BCR, cea mai mare bancă locală, dar și managerii din liniile următoare (așa-numiții B-1 și B-2 în limbajul specific de HR), vor fi angajați până la finalul anului pe poziții de front office.

Astfel, timp de câte o săptămână, ei vor avea propriul birou într-o sucursală din București, dar și din țară, unde se vor ocupa de operațiuni precum vânzare de carduri sau credite, încasări, plăți sau eliberare de numerar, potrivit Danei Demetrian, director executiv al diviziei de retail & private banking.

„În termeni interni, această inițiativă se numește polenizare. Am pornit de la ideea că oa­menii care se ocupă de strategia băncii trebuie să înțeleagă mult mai bine realitatea relației pe care o au cei din front office cu clienții și efortul pe care aceștia îl depun pentru a obține anumite rezultate. Atunci când facem strategii trebuie să le adaptăm la viața reală, nu doar să ne rezumăm la teoria de business. Astfel că membrii din board și managerii din liniile următoare au început, din septembrie, să petreacă câte o săptămână pe un post din front office“, explică Dana Demetrian.

Ea a participat ieri la evenimentul Sales Performance Summit, organizat de firma de training Trend Consult, unde a fost „lansată“ și prima asociație a vânzătorilor profesioniști de pe plan local.

Proiectul început de BCR, menit să-i apropie pe manageri de nevoile reale ale clienților care trec pragul celor peste 550 de sucursale ale băncii în fiecare zi, a început în luna septembrie a acestui an, iar din 2015 membrii boardului și directorii din subordinea lor își vor schimba din nou jobul.

De anul viitor, ei vor fi angajați timp de câte o săptămână, tot în sucursale, pe poziții de consilieri, încercând să treacă printr-un proces complet de vânzare a unor credite, spre exemplu.

„Unii au experiență în zona asta, au trecut și prin front office, au fost și consilieri, dar avem și oameni care nu au ocupat vreodată o astfel de poziție. Începem să primim solicitări de la ei de a participa la program pentru că își dau seama că îi ajută să construiască o strategie mai bună și să vadă dacă ceea ce produc ei, dacă deciziile pe care le iau sunt aliniate la nevoile clienților. Este și o ocazie bună ca cei din front office să își cunoască colegii și să le arate ce știu. Se creează astfel un spirit de echipă“, a mai spus Demetrian.

La finalul lunii septembrie, BCR avea 7.100 de angajați (dintre care în jur de 3.000 implicați numai în activitatea de retail).

Proiectul BCR, în cadrul căruia sunt implicați peste 250 de manageri din conducerea celei mai mari bănci locale, este surprinzător și prin faptul că manageri cu salarii de zeci de ori mai mari decât angajații din execuție (front office) sunt nevoiți să lucreze într-un astfel de job într-o perioadă în care clienții băncilor au nervii întinși la maximum. În situația în care, de exemplu, un vicepreședinte de bancă are un salariu de 10.000 de euro net pe lună (adică câștigă, în medie, câte 500 de euro pe zi), acesta este nevoit să muncească (timp de o săptămână, cât durează acest program) pe un salariu zilnic de câte 20 de euro pe zi (echivalentul unui salariu mediu al unui angajat din front office, care câștigă câte 400 de euro net pe lună).

De altfel, angajații români sunt codașii Europei în materie de salarii, iar în prezent un manager de top din România are un salariu de 19 ori mai mare decât un muncitor calificat, pe când această diferență în state precum Germania este de 1 la 5, potrivit reprezentanților companiilor care fac studii salariale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu