Directorul financiar al grupului Telekom România despre trim. 3: Rezultatele indică o performanță stabilă. În unele zone cheie am crescut

Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 17:12 în categoria

Directorul financiar al grupului Telekom România despre trim. 3: Rezultatele indică o performanţă stabilă. În unele zone cheie am crescut Grupul Telekom România, format din companiile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) și Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote) au înregistrat o “performanță stabilă”, înregistrând creșteri în “zone cheie” în ciuda impactului negativ al reglementărilor, al taxei pe stâlp introduse peste noapte de Guvern și al rebrandingului – care au limitat capacitatea de investiții în inițiative comerciale, a comentat rezultatele pe trimestrul al treilea Anastasios Tzoulas, directorul financiar al celor doi operatori.

“Rezultatele indică o performanță stabilă a operațiunilor Telekom Romania, stabilind totodată bazele pentru dezvoltarea durabilă pe care o anticipăm pe termen mediu și lung. În același timp, cifrele arată impactul semnificativ pe care le-au avut o serie de măsuri de reglementare și fiscale neprevăzute, la care se adaugă investițiile necesare pentru trecerea la brandul T. Acești factori ne-au limitat considerabil capacitatea de a investi în inițiative comerciale și, indirect, a afectat atragerea de noi contracte. Cu toate acestea, creșterea constantă pe zone cheie, cum ar fi segmentul de business, veniturile din broadband sau numărul de clienți postpaid, reprezintă o bază solidă pentru a continua consolidarea poziționării ca rețea integrată care oferă soluții complete”, a declarat Tzoulas.

Grupul a avut în al treilea trimestru venituri totale de 247 mil. euro, în scădere cu 2,8% și un profit operațional (EBITDA) de 60 mil. euro, în scădere cu 13%. La nouă luni veniturile grupului au fost de 750 mil. euro, în creștere cu 0,7%, în timp ce rezultatul EBITDA a fost de 196 mil. euro, în scădere cu 0,5%, conform datelor DT.

„În ciuda condițiilor de piață, cele două companii au continuat investițiile planificate și în T3. Cele mai multe investiții din 2014 vizează, în principal, extinderea rețelelor FTTH, 3G și 4G”, conform datelor comunicate de echipa locală. Investițiile grupului Telekom România au crescut cu 52,2% în al treilea trimestru, la 35 mil. euro, în timp ce la nivelul primelor trei trimestre suma totală a fost de 119 mil. euro.

Despre rezultatele pe segmentul fix: plus 38% pe soluții IT&C;

Pe lângă segmentele tradiționale de business ale companiei, o influență semnificativă în venituri o au și noile linii de business, au precizat reprezentanții Telekom Romania Communications.

„Consolidarea poziției de furnizor de soluții IT&C; la cheie pentru companii s-a reflectat în venituri mai mari cu 38% pe acest segment în T3 2014, generate, în principal, de contracte pentru soluții de sisteme și proiecte IT&C.; Veniturile din segmentul wholesale au avut un aport important la cele raportate la nivelul întregii companii, fiind mai mari cu 11% în T3 2014 față de T3 2013, datorate traficului crescut.

Alte activități care nu sunt specifice domeniului principal de activitate al companiei au avut creșteri de peste 100% datorate, în principal, capitalizării portfoliului de proprietăți imobiliare”, conform reprezentanților operatorului.

Compania a subliniat și creșterile înregistrate pe segmentul TV. „Strategia companiei, orientată cu precădere spre livrarea de conținut TV de calitate prin diverse platforme TV, a dus  la menținerea ritmului de creștere a bazei de clienți, al căror număr a ajuns aproximativ 1,4 milioane în T3 2014. Numărul clienților de internet s-a menținut la același nivel comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile aferente celor două segmente au continuat să înregistreze creșteri de 7% pentru televiziune, respectiv 6% pentru Internet broadband în T3 2014. Aceste creșteri ale veniturilor generate de cele două segmente compensează parțial scăderea de 14% a celor de voce fixă”.

Comunicații mobile: numărul de clienți business a crescut cu peste 6%

Unul dintre segmentele care au înregistrat o evoluție pozitivă în al treilea trimestru este cel al clienților business, au spus reprezentanții Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote). “Pe segmentul de business, în pofida competiției intense, Telekom Mobile România și-a menținut poziția pe piață. În primele 9 luni ale anului 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, baza de clienți business a crescut cu 6,4%, în timp ce veniturile din segmentul B2B au crescut cu 12,7%. Aceasta provine în principal din creșterea vânzărilor abonamentelor din portofoliul Business XXS – XXL Plus, dedicat mai ales clienților SoHo și IMM, cele mai populare abonamente fiind cele cu minute și sms-uri  nelimitate în orice rețea națională și internet pe mobil incluse în abonament, împreună cu un telefon smartphone”.

Baza de clienți cu contracte de abonament a crescut cu 3% la 9 luni de la an la an, ajungând la 26,8% din totalul bazei de 5,9 milioane de clienți ai Telekom Romania Mobile Communications (inclusiv Zapp).

Veniturile totale ale Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote) au scăzut cu 7,8% la 107 mil. euro în al treilea trimestru, în condițiile în care acesta este primul trimestru în care compania resimte întreg impactul reducerii cu peste 70% a tarifelor de interconectare din primăvara acestui an. “Excluzând impactul tarifelor de interconectare, veniturile totale ale Telekom Romania Mobile Communications în T3 2014 ar fi înregistrat o creștere cu 9% în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent”, conform reprezentanților companiei.

Traficul de date a crescut mai mult de două ori față de trimestrul 3 din 2013, înregistrând o creștere de 125% de la an la an. “Serviciile 4G s-au extins în mod semnificativ, generând o creștere de 75% a traficului de date și o dublare a numărului de utilizatori activi 4G în al treilea trimestru, comparativ cu al doilea trimestru din 2014. De asemenea, veniturile din internet de mare viteză au menținut trendul ascendent din semestrele precedente, înregistrând o creștere de 26 % față de anul precedent, ca urmare a investițiilor în tehnologie”.

Vânzările de smartphone-uri au crescut de peste două ori la 9 luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, înregistrând o evoluție de 110%.

Telekom Romania Mobile Communications este “în plină dezvoltare” a rețelei 4G, oferind acoperire 4G pentru 50% din populația din mediul urban și pentru 27% din totalul populației (rural și urban). În București, acoperirea 4G este pentru 98% din suprafață, în timp ce în localitățile turistice Brașov și Poiana Brașov acoperirea este de 98%, respectiv 100%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu