Dragoș Anastasiu, proprietarul Eurolines: România poate avea o creștere economică de 5% prin stimularea muncii și crearea unui climat de încredere

Știrea a fost publicată luni, 24 noiembrie 2014, 06:28 în categoria

Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines: România poate avea o creştere economică de 5% prin stimularea muncii şi crearea unui climat de încredere „Este nevoie de micșorarea aparatului de stat și a intervenției statului în economie.“

Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, cu afaceri de 75 de milioane de euro anul trecut din turism și transportul de persoane cu autocarul, spune că este convins că România poate avea o creștere economică de 5% în următorii zece ani, dar pentru a atinge această țintă trebuie să fie luate mai multe măsuri.

„Cum? Să se creeze un climat de încredere, predictibilitate și siguranță în care liderii țării să transmită oamenilor activi că se poate, că trebuie să le pese și mai ales să acționeze fără să tot aștepte de la alții (inclusiv de la stat). Într-un astfel de climat vor veni și investițiile”, a declarat omul de afaceri pentru ZF. Grupul pe care îl conduce Anastasiu va finaliza anul acesta cu o creștere cu două cifre, la fel ca anul trecut.

Omul de afaceri mai spune că este nevoie de stimularea muncii, în special prin reducerea taxării acesteia.

Un nivel împovărător al impo­zitării muncii prin contribuțiile sociale inhibă crearea de noi locuri de muncă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu