Bancherii au redus dobânzile la depozite după decizia BNR de a micșora dobânda-cheie la lei la un minim de 2,75% pe an și după ce costul leilor pe piața interbancară a coborât la 2% pe an, astfel că în prezent puține bănci mai afișează bonificații peste 3% pe an, acesta fiind un efect nedorit al relaxării politicii monetare care poate descuraja economisirea.„Cel mai important la acest moment este să vedem cum evoluaeză condițiile de lichiditate. Luna aceasta față de septembrie cel mai important rol l-a avut lichiditatea, nu neapărat reducerea dobânzii-cheie. Avem un exces de lichiditate în sistem și în aceste condiții dobânzile se duc în jos. Dobânzile din piață sunt deja sub dobânda-cheie și anticipăm că vor rămâne la niveluri joase“, a spus Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Țiriac.
Bancpost, bancă deținută de grupul elen Eurobank, a redus de săptămâna aceasta dobânda pentru un depozit pe trei luni de la 2,8% la 2,7% pe an.
Garanti, subsidiara locală a grupului turc cu același nume, a redus la rândul său cu un sfert de punct procentual dobânzile depozitelor la termen, în cazul economiilor pe trei luni dobânda ajungând la 2,65% pe an de la 2,9% cât era anterior.
Și Banca Feroviară, un jucător de talie redusă cu acționariat local, a aplicat o reducere de 0,2 puncte procentuale a dobânzilor la depozite. Pentru un plasament pe trei luni rata dobânzii ajunge în prezent la 3,3% pe an. Băncile mici, fără o bază importantă de clienți, încă stau cu dobânzile peste media pieței.
Dobânda medie la un depozit de retail este de 3% pe an. Cea mai mare dobândă la un depozit pe trei luni este de 3,75% și este acordată de TBI Bank. Alte două bănci au dobânzi de 3,5%, RIB și Volksbank. Cele mai mici dobânzi pot ajunge chiar și sub 2%.
Radu Crăciun, economistul-șef al BCR, susține că scăderea dobânzii de politică monetară, precum și lichiditatea existentă în sistemul bancar vor continua să pună presiune pe dobânzi atât în cazul depozitelor, cât și al creditelor. El este de părere că vom continua să asistăm la o dinamică pozitivă a economisirii, încetinirea creșterii economice din țară și Europa nefiind de natură să stimuleze investițiile, respectiv consumul.
Depozitele clienților au devenit foarte importate pentru bancheri în ultima perioadă pe măsură ce procesul de dezintermediere din partea băncilor-mamă s-a accentuat. Scăderea bonificațiilor a încetinit însă vizibil ritmul de creștere al economisirii în ultima perioadă. Depozitele persoanelor fizice, cea mai stabilă sursă de finanțare locală pentru bănci, au crescut cu 4% în iunie față de aceeași lună a anului trecut, unul dintre cele mai reduse ritmuri din perioada post-criză.
Și Cătălina Molnar, economistul-șef al UniCredit Țiriac, consideră că depozitele bancare vor continua să crească chiar dacă dobânzile nominale sunt în scădere. În plus, ea a spus că deși este posibil ca ritmul de creștere să încetinească față de nivelul actual (peste 5% anual în septembrie), este de așteptat să rămână în teritoriu pozitiv.
Depozitele, în special fondurile atrase de la populație, au crescut considerabil de la o lună la alta în perioada de criză. Scăderea dobânzilor a încetinit însă vizibil ritmul de creștere al economisirii în ultima perioadă. Depozitele în lei constituite de persoane fizice au crescut în septembrie cu aproape 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă față de august a existat o contracție de 0,2%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu