Giganții bancari americani recrutează militari pentru că sunt lideri mai buni

Știrea a fost publicată miercuri, 12 noiembrie 2014, 02:30 în categoria

Giganţii bancari americani recrutează militari pentru că sunt lideri mai buni Dacă în România brokerii de pe bursă au în cea mai mare parte pregătire de ingineri, multe bănci americane de anvergură mondială, precum JP Morgan, Morgan Stanley, Citi sau Goldman Sachs, fac foarte multe recrutări din rândul forțelor armate, atrase de calitățile cultivate în armată precum leadershipul, spiritul de echipă și capacitatea de a rezolva probleme. În ultimii ani aceste recrutări s-au intensificat, scrie The Financial Times.

Banca Morgan Stanley organizează ateliere pentru schimbarea carierei începând din 2010, iar anul acesta a decis să ofere trei tipuri de stagii pentru foști militari: pentru vânzări instituționale și trading, finanțe și operațiuni.

Atelierele, la care au participat până acum 700 de persoane, au fost create cu scopul de a demistifica serviciile financiare, spune Dan Worthington, fost parașutist militar, în prezent director executiv al diviziei de acțiuni a Morgan Stanley.  „Este dificil pentru o persoană care provine din forțele militare să își dea seama dacă vrea să meargă la departamentul de cumpărare sau de vânzare, sau care este diferența între vânzare și tranzacționare versus investment banking“, explică el.

JPMorgan a pornit în 2011 un program de stagii pentru a îi familiariza pe foștii militari cu diferitele departamente ale băncii. „Este o șansă pentru noi să identificăm persoanele talentate, care promit, iar pentru ei să își dea seama dacă vor o carieră la JPMorgan“, spune Patrick Thomson, directorul diviziei de clienți suverani la JPMor­gan Asset Management, care a executat un stagiu de cinci ani în armată.

Thomson spune că abilitățile persoanelor care provin din forțele armate corespund de multe ori calităților căutate de bănci. „Capaci­tatea de a munci în echipă, disciplina și filosofia acestora sunt remarcabile. Sunt buni organizatori și capabili să rezolve sarcinile. Au standarde de integritate foarte ridicate.“

Sprijinirea foștilor militari pentru a reveni în viața de civili are o dimensiune socială, dar pentru bancă eforturile au sens în primul rând din punct de vedere al afacerilor, spune Will Packard, director al diviziei de marketing pentru piața de forex al Citi și fost căpitan de cavalerie. „Putem să recrutăm candidați mai buni (din rândul militarilor – n. red.). Militarii au trecut prin selecție și instrucție. Diversitatea experienței și a modului de gândire sunt extrem de importante“, spune Packard.

Anul acesta Citi a lansat un program care îi încurajează pe cei care părăsesc forțele armate la vârsta de  20-30 de ani să intre în programul de recrutare al băncii.  Goldman Sachs derulează un program de opt săptămâni de integrare a veteranilor, lansat în 2012, care le dă celor care părăsesc forțele armate ocazia de a afla mai multe despre sectorul financiar.

Tranziția angajaților din forțele armate în bancă nu e lipsită de probleme. Una dintre probleme este șocul cultural și faptul că un ofițer de rang înalt din forțele armate nu ajunge direct într-o funcție înaltă în bancă. Programele de recrutare ale băncii se concentrează pe sprijinirea persoanelor care s-au hotărât deja să părăsească forțele armate, nu pe identificarea și recrutarea militarilor de rang înalt încă activi.

În România nu armata a dat specialiștii din domeniul financiar, ci în principal Universitatea Politehnică. De exemplu, Bursa de Valori din București a fost reînființată după revoluție, în 1995, iar la începutul anilor ‘90 singurii specialiști care se găseau din abundență erau inginerii. Spiritul organizat, cunoștințele de matematică și capacitatea analitică i-au făcut candidații perfecți pentru profesiile de brokeri, analiști financiari sau administratori de investiții. Printre numele mari din brokeraj din România care au studii tehnice se numără Radu Hanga, care a fost directorul executiv al BT Asset Manage­ment timp de opt ani, sau Grigore Chiș, director general al Broker Cluj din 2009.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu