Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler, Audi sau BMW, și-a propus pentru 2015 recrutarea a 100 de oameni pentru fabrica de componente auto din Ghimbav, județul Brașov. Compania a ajuns în prezent la aproximativ 800 de angajați după ce în acest an au fost recrutați 150 de oameni. Nemții de la Preh și-au început activitatea pe piața locală în 2008, reușind într-o perioadă de șase ani să-și crească de 14 ori numărul de angajați.„În acest an am angajat 150 de persoane, ajungând în prezent la 800 de angajați. Recrutările vor continua și anul viitor, când ne-am propus să creștem numărul de angajați cu încă 100 de persoane“, a declarat pentru ZF Transilvania Mihaela Forgaciu, director general al Preh România.
Nemții produc în fabrica din Ghimbav, județul Brașov, comutatoare multifuncționale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei și elemente de comandă din consola centrală, clienții companiei fiind producătorii auto BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi și Daimler.
0 comments :
Trimiteți un comentariu