Nemții de la Kaufland au ajuns la 100 de magazine după cele 11 deschise în acest an

Știrea a fost publicată vineri, 7 noiembrie 2014, 03:38 în categoria

Nemţii de la Kaufland au ajuns la 100 de magazine după cele 11 deschise în acest an Retailerul german

Kaufland

, liderul comerțului modern, cu afaceri de peste 1,6 mld. euro anul trecut, a ajuns la o rețea de 100 de hipermarketuri în România după ce a deschis doar în acest an 11 unități, ultima fiind cea din cartierul Drumul Taberei din Capitală.

Germanii nu se opresc însă aici, până la finalul anului urmând a mai fi deschisă cel puțin o unitate nouă, tot în cartierul Drumul Taberei, în zona Valea Oltului.  Kaufland va fi astfel primul lanț de hipermarketuri care va ajunge la 10 magazine în Capitală, în contextul în care concurenții de la

Carrefour

au nouă, la fel și francezii de la

Auchan

. Cora are patru magazine în București, iar Real niciunul.

Planurile germanilor pentru Capitală nu se opresc însă aici, peste 4-5 ani în București vor fi 17-18 hipermarketuri Kaufland, potrivit unor surse apropiate companiei. De asemenea, magazinele vor fi poziționate în inima cartierelor dormitor, astfel că românii nu vor mai fi nevoiți să ia mașina să meargă la shopping, potrivit aceleiași surse.

WikiZF: Profilul companiei

Kaufland

În 2014-2015 s-a schimbat focusul germanilor de la orașele mici și medii la orașele mari unde cifra de afaceri per magazin este mai mare.

Fiecare magazin Kaufland a avut anul trecut vânzări de 18,5 mil. euro, în creștere cu 3% față de 2012, potrivit calculelor ZF care nu țin cont de data de deschidere a magazinelor. Cele mai mari vânzări ale lanțului le au magazinele din București, cu afaceri anuale de 33-34 mil. euro, potrivit datelor din piață.

WikiZF: Profilul companiei

Carrefour

WikiZF: Profilul companiei

Auchan

Cu o rețea de 100 de magazine, Kaufland este de departe cel mai extins lanț de hipermarketuri din România, următorii clasați fiind Auchan cu 31 de unități și Carrefour cu 27.

Spre deosebire de celelalte lanțuri de hipermarketuri însă care au deschis în București cam o treime din totalul magazinelor, Kaufland a pariat și pe localități mai mici. Celelalte lanțuri au deschis magazine în special în orașele de peste 100.000 de locuitori, în timp ce Kaufland a mers și către Gherla din județul Cluj, cu o populație de 20.000 de locuitori. Pentru fiecare tip de oraș nemții adaptează suprafața magazinelor, la Gherla fiind deschisă o unitate de 2.000 mp.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu