
Antreprenorul a atras sau are în curs de afiliere 12 agenții cu 70 de brokeri care vor funcționa sub sigla RE/MAX, iar pentru anul viitor el și-a propus să crească rețeaua cu încă 15 birouri.
RE/MAX, care alături de Coldwell Banker sau Century 21 este printre cele mai mari rețele de agenții imobiliare din Statele Unite, a fost adusă pe piața locală în 2007 de omul de afaceri Adrian Sischin, care la acea vreme își propunea să ajungă la 40 de agenții imobiliare în decurs de un an. Planurile au fost însă date peste cap de criză, iar de anul trecut conducerea master francizei a fost preluată de Răzvan Cuc și soția acestuia, care deținea de mai mulți ani o agenție imobiliară în Cluj.
„Cred că pe noi ne va ajuta în această afacere experiența antreprenorială, cea din domeniul imobiliar, dar și al rețelelor. În plus, cred că este un moment foarte bun din punct de vedere economic. Piața imobiliară a atins fundul gropii și începe din nou să fiarbă. Apar proiecte noi prin toate zonele din Cluj sau București“, a declarat Răzvan Cuc. El apreciază că agenții RE/MAX ar trebui să realizeze încasări medii din comisioane de circa 20.000 de euro pe an, astfel că în scenariul în care rețeaua va ajunge la 1.000 de brokeri rulajul grupului s-ar putea ridica la 20 mil. euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu