
Culiță Tărâță
, seful Consiliului Judetean Neamt si actionarul TCE 3 Brazi, una din primele trei companii agricole din România, a murit in noaptea de vineri spre sâmbata ca urmare a unei afectiuni la pancreas. Informatia a fost confirmată de apropiati ai familiei care au precizat ca afacerile vor fi conduse de doi dintre cei trei fii ai sai.
Culita Tarata a fost in afaceri omul care a tinut in maini mai bine de un deceniu ferma de 57.000 de hectare din Insula Mare a Brailei, cea mai mare ferma din Uniunea Europeană si o adevarată "mina de aur" pentru agricultură. Culita Tarata nu mai controla oficial si direct ferma din Insula Mare a Brailei de anul trecut, exploatatia fiind arendata acum de firma Agricost a lui Constantin Dulute, un apropiat al lui Tarata.
Fara aportul incasarilor din Insula Mare a Brailei, incasarile TCE 3 Brazi s-au prabustit iar in vara compania a intrat in insolventa la propria cerere si in septembrie a depus o cerere de intrare directa in faliment. Compania avea datorii de 29,2 milioane de euro la sfarsitul lui 2013. La vârf, TCE 3 Brazi, compania lui Tarata, ajunsese sa aiba incasari de peste 100 milioane de euro si 1.000 de angajati.
"Pleaca un om drept,corect, satisfacut pentru ceea ce a facut. S-a tot aruncat cu pietre in el in ultima perioada, dar asta se intampla cu toti cei care fac ceva. Era un om care ar fi trebuit sa se odihneasca, deosbit de activ, un fiu de taran care si-a legat toata viata de pamant", spune Lucian Buzdugan, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Tarata din ultimii 17 ani.
Culita Tarata si-a facut intrarea in lumea mare a afacerilor in 2001 atunci cand a arendat pentru doua decenii ferma de 57.000 de hectare din Insula Mare a Brailei, o explatatie strategica atat pentru România cât si pentru Europa.
Omul de afaceri detinea deja un nucleu de business in judetul Neamt, locul sau de origine. Aici el a facut primii bani din zootehnie si din procesarea lemnului dar si din exploatarea terenurilor agricole.
"Am facut impreuna cea mai matura si mai frumoasa exploatatie din judetul Neamt. Am preluat experienta si acumularile din Neamt si ne-am mutat cu activitatea in Insula Mare a Brailei. De la venirea la Braila, activitatea din domeniul forestier a scazut iar astazi a devenit nesemnificativa", a spus Buzdugan.
De profesie inginer agronom, Culiță Tărâță a fost fondatorul Holdingului
TCE 3 Brazi
care a avut în administrare Insula Mare a Brăilei, firmă intrată în faliment în acest an, însă și cel mai mare beneficiar al Agenției Domeniilor Statului (ADS).
Culiță Tărâță a fost unul dintre cei mai controversați politicieni ai PSD și oameni de afaceri. Preluarea în administrare a Insulei Mari a Brăilei a fost pusă pe seama relațiilor sale politice. Ales parlamentar pe listele PSD în 2000, omul de afaceri a încheiat un an mai târziu un contract de arendă cu Agenția Domeniilor Statului (ADS) pentru exploatarea a aproximativ 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei. În 2003, a început însă un proces cu ADS care dorea rezilierea contractului, proces care a durat 7 ani și a fost câștigat de Tărâță care a devenit astfel latifundiarul cu cea mai mare suprafață de teren agricol exploatată în România.
TCE 3 Brazi, deținută de Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț, a intrat în faliment, în septembrie 2014, după ce instanța a admiscererea de deschidere a procedurii de faliment al firmei, care a avut în ultimii șase ani profit de 50 milioane euro, dar a acumulat și datorii de 30 milioane euro.
TCE 3 Brazi a lucrat în arendă, până în urmă cu doi ani, o suprafață de 57.000 de hectare de teren din Insula Mare a Brăilei, fiind cel mai mare beneficiar al Agenției Domeniilor Statului (ADS).
În prezent, firma figurează în arhivele ADS cu un debit de 99 de milioane de lei (peste 22 milioane de euro), sumă provenită din resturi de plată la arendă în anii 2002-2007, la care se adaugă penalitățile aferente.
TCE 3 Brazi avea stabilită o arendă de 0,61 tone grâu/hectar anual, la jumătate față de cea din piața liberă. Cererea TCE 3 Brazi vine la mai puțin de doi ani de la momentul în care concesiunea celor 57.000 ha din Insula Mare a Brăilei a ajuns la firma Agricost.
Între Agricost și TCE 3 Brazi există de mult timp relații de parteneriat, astfel că Tărâță, cel care a arendat terenurile în urmă cu 12 ani, continuă să fie prezent aici. Agricost este controlată de Constantin Duluțe, un apropiat al omului de afaceri Culiță Tărâță, iar directorul general al firmei este Lucian Buzdugan, același șef al fermei din Insula Mare a Brăilei din perioada în care exploatația era oficial în portofoliul TCE 3 Brazi.
Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, TCE 3 Brazi a ajuns să aibă în 2013 o cifră de afaceri de 88 milioane de lei și un profit net de 5,5 milioane de lei, după ce în 2012 avusese afaceri de 461 milioane de lei și profit net de 80,7 de milioane de lei, în 2011 - 400 de milioane de lei cifră de afaceri și aproape 50 de milioane de lei profit, în 2010 - 331 de milioane de lei cifra de afaceri și 52,2 de milioane de lei profit, în 2009 - 274 de milioane de lei cifra de afaceri și 3,6 milioane de lei profit, iar în 2008 - 285 milioane lei cifră de afaceri și profit net de 30 de milioane de lei.
În 2013 încasările TCE 3 Brazi au provenit doar din afacerile cu vaci, porci și din cele 3.200 de hectare exploatate în județul Neamț.
0 comments :
Trimiteți un comentariu