
Cei peste nouă milioane de consumatori de energie din România au stat anul trecut fără lumină circa
427 de minute, adică peste 7 ore, rezultatul fiind considerat bun de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) comparativ cu 2009, când întreruperile neplanificate în alimentarea cu energie au durat la nivel de țară peste 10 ore și jumătate. Regiunea care a înregistrat cel mai slab „punctaj“ este Oltenia, acolo serviciul de distribuție a energiei electrice este asigurat de cehii de la CEZ, unde în 2013 durata întreruperilor neplanificate a fost de peste 10 ore (607 minute).
Reprezentanții
CEZ România
chiar spuneau recent că una dintre cele mai mari probleme cu care compania se confruntă este furtul de energie, pierderile în rețea ajungând anual la circa 12% din toată energia care tranzitează „firele“ firmei. Exemplul cel mai elocvent privind furturile de energie este județul Dolj, acolo unde potrivit datelor CEZ România circa 30% din energia care intră în sistem nu se facturează.
Pentru analiza calității serviciului de distribuție, ANRE ia în calcul doi indicatori: unul care măsoară frecvența medie a întreruperilor (SAIFI) și unul care măsoară durata medie a întreruperilor (SAIDI).
„Principalul indicator de performanță pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor este SAIDI, pentru întreruperi neplanificate în principal din cauza operatorilor de distribuție, față de întreruperile neplanificate provocate de forța majoră, respectiv de utilizatori“, se precizează în raportul publicat de ANRE în care este analizată performanța serviciului de distribuție anul trecut.
Potrivit datelor din acest document, cele mai mici durate de întrerupere neplanificate au fost înregistrate anul trecut de Enel Muntenia, compania care alimentează Capitala, cu 240 de minute, urmată de Enel Dobrogea, cu 243 de minute și Enel Banat cu 253 de minute. La polul opus se află E.ON Moldova cu 501 minute și CEZ Oltenia cu 607 minute de întreruperi anul trecut.
Deși la nivel de țară media întreruperilor a fost de 427 de minute, durata este cea mai mică de când se fac aceste măsurători.
0 comments :
Trimiteți un comentariu