
„Am început să lucrăm la această idee din luna februarie a acestui an, însă activitatea propriu-zisă a demarat în toamnă. Ne-am dorit ca acest brand să acopere un deficit de pe piața microcadourilor, a acelor cadouri care au un mesaj amuzant și un preț bun. De fapt, am putea spune că este o felicitare, iar ciocolata reprezintă doar un suport pentru mesajele noastre”, explică Marcelo Mihai, care mai deține împreună cu cei doi parteneri o firmă de distribuție a produselor alimentare și care se ocupă și de strategia Restart Drink România, companie deținută de Arpad Bege, care distribuie o băutură răcoritoare carbogazoasă.
Cei trei antreprenori au investit în brandul Atenție! aproximativ 250.000 de euro, cea mai mare parte a banilor fiind alocați pentru promovare, listarea în locații precum Auchan, benzinăriile MOL sau rețeaua Inmedio, finalizată abia în ultimele trei luni. În prezent, cele circa 30 de modele de ciocolată se regăsesc în peste 500 de magazine tradiționale din București, Brăila și Galați și din toamnă antreprenorii au vândut aproape 20.000 de bucăți doar în Auchan, MOL și Inmedio. „Ciocolata ne-o furnizează un producător local, care are o rețetă special creată pentru noi. Aceasta conține 40% cacao și merge spre zona premium. Nu considerăm că o fabrică de ciocolată proprie s-ar justifica, dat fiind faptul că aceasta este doar un suport pentru mesaje, obiectul principal al brandului Atenție!. Ideea a fost să fie un brand produs în România.” Prețul ciocolatei este de maximum 8,9 lei.
În opinia sa, businessul cu ciocolată ar trebui să devină profitabil într-un an și jumătate - doi, iar pe viitor el și partenerii săi de afaceri vor să dezvolte și alte nișe pentru Atenție!, cum ar fi zona de vinuri, de parfumuri sau de pungi pentru cadou. „Deocamdată ne folosim de logistica firmei de distribuție pentru a coordona activitatea Atenție! și avem un brand manager care se ocupă de acest business.”
0 comments :
Trimiteți un comentariu