Uber, compania care a scos în stradă taximetriștii din vestul Europei: Suntem interesați de România, dar nu putem avansa o dată de lansare

Știrea a fost publicată vineri, 21 noiembrie 2014, 20:05 în categoria

Uber, compania care a scos în stradă taximetriştii din vestul Europei: Suntem interesaţi de România, dar nu putem avansa o dată de lansare Compania americană Uber, care oferă servicii de transport prin intermediul unei aplicații pentru smartphone-uri care face legătura între pasageri și șoferi, și care a reușit să provoace cutremure pe piețele de servicii de taximetrie din Vestul Europei venind cu prețuri mai mici decât furnizorii tradiționali, studiază în continuare intrarea pe piața din România, a declarat într-un interviu pentru ZF Rob Khazzam, managerul care răspunde de expansiunea internațională de pe piețele din această regiune.

“Astăzi când vorbim nu suntem prezenți cu serviciul nostru în București, dar suntem interesați să ne extindem serviciile și evaluăm situația de pe piața din România”, a declarat Rob Khazzam. Întrebat când ar putea fi lansate serviciile în România și dacă eforturile de recrutare a unei echipe locale de management, demarate cu câteva luni în urmă au avut succes, reprezentantul Uber nu a dorit să facă niciun comentariu. “Nu pot oferi asemenea informații”, a spus el.

Compania Uber Technologies, dezvoltatorul aplicației Uber, care îi ajută pe pasageri să găsească cel mai apropiat șofer profesionist sau neprofesionist dispus să ofere servicii de transport contra cost, a fost înființată în iunie 2010 și a fost evaluată de către investitori la circa 17 miliarde de dolari anul acesta. După intrarea pe piața din Europa, taximetriștii din mai multe capitale de pe continent au organizat proteste masive împotriva companiei, acuzând-o printre altele că oferă servicii fără a respecta legislația privind transportul de persoane. Protestele și acțiunile legale au dus la blocarea Uber pe piețe precum cea din Germania.

Expansiunea Uber continuă însă, în ciuda problemelor întâmpinate pe unele piețe. “Am lansat serviciile Uber în Budapesta în urmă cu zece zile iar reacția a fost una foarte bună, suntem deja întrebați când ne extindem”, afirmă Khazzam. “În ce privește reglementările și legile, există autorități care vor să blocheze inovația și tehnologia, și altele care vor să creeze un cadru adaptat la inovație, care să încurajeze dezvoltarea orașelor inteligente”, a spus reprezentantul Uber. Ați discutat cu autoritățile din România despre legislație? “Nu vă pot răspunde”, spune Khazzam. El s-a aflat în București pentru a participa la conferința How to web.

Întrebat, pe de altă parte, dacă modelul de business al Uber ar avea succes în România, în condițiile în care pe piața locală tariful pe kilometru al companiilor care oferă servicii de taximetrie, de aproximativ 1,4 lei, nu este prea mic pentru a lăsa loc unui nou intrat, așa cum s-a întâmplat pe piețele occidentale, Khazzam a declarat că dacă Uber va intra pe piață o va face de o manieră adaptată la contextul local. “Uber este un serviciu localizat, care ține cont de situația locală”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu