Pasquale Junior Natuzzi, al treilea fiu al lui Pasquale Natuzzi, fondatorul grupului Natuzzi, cel mai mare jucător din industria de mobilă din Italia, spune că fabrica de la Baia Mare este cea mai mare din cadrul grupului și a ajuns să lucreze la capacitate maximă.
Productivitatea fabricii Italsofa din nordul țării este una dintre cele mai ridicate din cadrul Natuzzi, care mai are facilități în Italia, Brazilia și China.
„Fabrica din România lucrează la capacitate maximă și are o productivitate mare. Este una dintre fabricile noastre cu cele mai mari productivități. Pe termen scurt nu avem planuri majore de investiții“, a spus Pasquale Junior Natuzzi, manager de strategie în cadrul grupului italian. El a adăugat că vor fi derulate însă unele investiții de talie mică în modernizare.
Italsofa România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 70,5 mil. euro, iar la un număr de mediu de 1.332 de angajați rezultă că productivitatea per angajat a fost de aproape 53.000 de euro, potrivit unui calcul al ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe. Fabrica s-a aflat pe locul doi în topul celor mai mari producători locali în 2013 (în funcție de cifra de afaceri realizată). Unitatea se întinde pe o suprafață de 75.600 mp și este operațională din 2003, iar prin investiția realizată Natuzzi a devenit cel mai mare grup străin din producția locală de mobilă, un sector dominat de antreprenorii români.
Unul dintre moștenitorii imperiului Natuzzi: La fabrica de mobilă din Baia Mare lucrăm la capacitate maximă
Știrea a fost publicată joi, 13 noiembrie 2014, 02:42 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu