
Tariful pentru energia distribuită de Muntenia Nord pe rețeaua de înaltă tensiune a fost redus cu 2,3%, la 18,47 lei/MWh, tariful pe rețeaua de medie tensiune a scăzut cu 3,1%, la 42,84 lei/MWh, iar tariful pentru rețeaua de joasă tensiune a fost corectat negativ cu 3%, la 138,61 lei/MWh, arată un ordin publicat de președintele ANRE în Monitorul Oficial.
Filiala ar urma astfel să încaseze din distribuția de energie în primele nouă luni din anul viitor cu 14,8 milioane de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2014, potrivit estimărilor ZF, care pleacă de la premisa că volumul distribuit va rămâne relativ constant anul viitor, în condițiile în care Transelectrica a estimat în acest an o creștere de doar 1% a consumului de energie.
Muntenia Nord este cea mai importantă filială de distribuție din portofoliul Electrica, având cea mai mare contribuție la veniturile și profitul operațional (EBITDA, profit înainte de taxe, dobânzi și amortizare) al grupului, de 35% și, respectiv 33%. Aria de acoperire a filialei include județul Galați, unde funcționează combinatul siderurgic ArcelorMittal, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din țară. Muntenia Nord a distribuit în primele nouă luni o cantitate de 4,6 TWh, față de 3,4 TWh în Transilvania Nord și 3,9 TWh în Transilvania Sud.
Ajustarea tarifelor are loc după ce ANRE a decis să reducă rata reglementată de rentabilitate a activității de distribuție, de la 8,52% la 7,7% până în 2018. Rata de rentabilitate este un fel de index care stabilește ce profit le este permis distribuitorilor de energie să realizeze pe baza activelor fiecăruia. Tarifele de distribuție au crescut între 2009 și 2014 cu 15% la nivelul întregului sistem de distribuție, iar aceste taxe reprezintă o treime din factura finală plătită de consumatori.
Noile tarife pentru filialele din Transilvania nu au fost încă publicate de ANRE, dar presupunând că acestea vor fi reduse tot cu 3%, veniturile grupului ar putea fi cu circa 40 milioane de lei mai mici în primele nouă luni ale anului viitor, potrivit estimărilor ZF. Cum compania nu comunică date actualizate privind împărțirea consumului din fiecare regiune după nivelul de tensiune, ZF a folosit date din rapoarte ale filialelor Electrica din anul 2012.
„Luând în calcul aceeași reducere a tarifelor pentru toate filialele și restul elementelor neschimbate, la prima vedere EBITDA din distribuție pentru 2015 ar putea fi aproape neschimbat față de anul anterior, în timp ce estimările noastre inițiale arătau o creștere de 20%“, arată analiștii băncii Raiffeisen într-o notă de cercetare. Grupul a raportat EBITDA de 595,9 milioane de lei din distribuție după primele nouă luni.
ANRE a ajustat și tarifele percepute de ceilalți distribuitori de energie, reducând cu până la 3% tarifele pentru E.ON Moldova Distribuție și Enel Distribuție Banat, dar majorând cu până la 4,5% tarifele pentru CEZ Distribuție.
Toți distribuitorii, cu excepția CEZ, fac parte din portofoliul Fondului Proprietatea (FP). La 30 septembrie, participațiile Fondului la companiile de distribuție erau evaluate la 2,46 miliarde de lei, echivalent cu 16,7% din valoarea activului net.
0 comments :
Trimiteți un comentariu