Piața de 1,2 miliarde de lei în care regulile sunt scrise de branduri românești. Doar o multinațională „stă la pândă“

Știrea a fost publicată marți, 9 decembrie 2014, 23:04 în categoria

Piaţa de 1,2 miliarde de lei în care regulile sunt scrise de branduri româneşti. Doar o multinaţională „stă la pândă“ Apa minerală naturală este unul dintre puținele segmente ale industriei alimentare unde multinaționalele nu monopolizează piața cu brandurile lor cu nume de rezonanță internațională. Pe segmentul apei minerale antreprenorii locali reușesc să domine piața estimată la câteva sute de milioane de euro.

Astfel, în topul celor mai mari zece branduri de apă minerală pe segmentul mainstream se regăsesc nume românești precum Borsec, cu o istorie de peste 200 de ani, Tușnad, un brand de apă îmbuteliată încă din 1879, sau Harghita, marcă sub care a început să se îmbutelieze apă minerală în urmă cu peste 60 de ani.

„Apele minerale fac parte dintr-o categorie aparte, o categorie în care consu­matorii preferă produsele autohtone, în mare parte datorită credibilității surselor de proveniență și  prospețimii. Pe de altă parte, trebuie să ne uităm și la brandurile de import prin comparație. Ca nivel de preț, apa minerală Devin, spre exemplu, poate fi comparată cu brandurile românești, însă dacă luăm Evian, unde nivelul de preț este mult mai ridicat, atunci nu putem compara, este foarte departe“, a declarat pentru ZF Irinel Ionescu, creative partner al companiei de brand și packaging design Ampro Design.

El spune că în cazul produselor din categorii precum apa minerală, legume, fructe sau cele de panificație românii preferă brandurile autohtone și bunurile „made in Romania“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu