Șocul prețului petrolului din 1973 a provocat, după unele estimări, micșorarea PIB-ului american cu 2,5%, a dus la majorarea șomajului și inflației și a aruncat economia într-o recesiune severă și de durată. Embargoul impus atunci Americii de statele arabe a provocat un transfer enorm de bogăție către ele, a dat o lovitură dură hegemoniei SUA pe scana geopolitică și a pus la încercare alianța occidentală, în condițiile în care reducerea livrărilor de petrol a creat tensiuni între aliați, se arată într-o analiză a Centrului pentru Studii Internaționale și de Strategie.Semințele embargoului au fost sădite cu mult înainte de octombrie 1973. Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a fost înființată în 1960 pentru a permite țărilor producătoare un control mai bun asupra prețurilor și producției interne. În 1968 mai multe state arabe membre ale OPEC s-au aliat în Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol (OAPEC), punând astfel bazele instrumentului prin care au întrerupt livrările în 1973.
Ele au profitat de „setea” americanilor de benzină, stimulată de dezvoltarea în anii ’50 a rețelei de autostrăzi din SUA. În acei ani, consumul de petrol din producția internă a crescut cu 50%, iar avansul a continuat în următorul deceniu. De asemenea, ritmul de creștere a cererii globale a ajuns să-l depășească pe cel al producției, aducând producătorii arabi în avantaj pe piață. În august 1971, SUA s-au retras unilateral din acordul Bretton Woods și și-au lăsat dolarul să fluctueze liber. Țările industrializate le-au urmat exemplul și au început să-și mărească rezervele printând bani pe măsură ce valutele se stabilizau. De vreme de petrolul era evaluat în dolari, deprecierea a redus valoarea barilului de petrol la producători, în timp ce bunurile importate de aceștia lumea industrializată s-au scumpit. În același an, pentru a combate inflația în SUA, președintele Richard Nixon a impus prima fază a unui program de control al salariilor și prețurilor, ceea ce a pus presiuni și mai mari pe producția internă, și așa slăbită de secarea exploatărilor. Cererea a continuat să crească chiar dacă producția scădea. Deficitul a început să fie tot mai mult umplut cu petrol importat. Dacă în 1950 prin importuri era satisfăcută 8% din cerere, în 1973 petrolul importat a ajuns să reprezinte aproape 20% din consum. Dependența Americii de petrol extern a crescut la 31% în 1980.
Pe 6 octombrie 1973, Siria și Egipt au lansat un atac surpriză asupra Israelului (războiul de Yom Kippur). Pe 12 octombrie președintele Nixon a autorizat livrarea de provizii și arme Israelului, în timp ce URSS aprovizinau Siria și Egipt. Patru zile mai târziu, OAPEC a anunțat că va majora prețul petrolului cu 70%. Pe 17 octombrie, miniștrii OAPEC au căzut de accord să reducă producția cu 5%. Pe 19 octombrie Nixon a cerut Congresului ajutoare de urgență de 2,2 miliarde de dolari pentru Israel, atrăgând astfel embargoul total și colectiv al țărilor OAPEC, cărora li s-au alăturat Siria, Egipt și Tunisia, asupra exporturilor de petrol către SUA. Au urmat reduceri selective ale livrărilor către consumatori din Europa de Vest și Japonia. Prețurile au urcat de mai mult de două ori în doar câteva zile. Embargoul a fost retras pe 17 martie, după ce Israel și-a retras trupele pe malul estic al Canalului Suez. OAPEC este compusă acum din Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Algeria, Arabia Saudită, Siria, Irak, Qatar, Kuweit, Libia, Egipt.
0 comments :
Trimiteți un comentariu