Istoria arată că statele au impus sancțiuni altor state de cele mai multe ori pentru ca guvernele lor să pară că „fac totuși ceva“, efectele lor fiind adesea dezamăgitoare, scrie Kenneth Rogoff, fost economist de top al FMI și al Sistemului Rezervei Federale americane, pe portalul de opinii economice Seeking Alpha.Cu sancțiunile economice occidentale contra Rusiei, Iranului și Cubei făcând titlurile știrilor, acum este momentul potrivit pentru a trece în revistă dezbaterile legate de cât de bine funcționează astfel de măsuri, notează Rogoff. Răspunsul scurt este că sancțiunile economice au doar efecte modeste, dar reprezintă o modalitate importantă de a demonstra că există voința de a acționa. Tendința este ca sancțiunile economice să joace un rol tot mai important în politicile statale ale secolului XXI și de aceea merită o incursiune în istoria acestora.
Istoria sancțiunilor coboară până cel puțin în anul 432 îen, când omul de stat și generalul atenian Pericle a emis așa-numitul „decret megaric“ ca răspuns la „pângărirea“ de către megarici a pământului sacru consacrat zeiței Demeter. Prin acest decret puternicul Imperiu Atenian le refuza comercianților megarici accesul la porturile și piețele sale. În vremurile moderne, SUA au apelat la sancțiuni economice în urmărirea diverselor obiective, de la eforturile administrației Carter din anii ’70 de a promova drepturile omului la încercările de a stopa proliferarea economică în anii ’80. În timpul războiului rece, SUA au recurs la sancțiuni economice pentru pentru a destabiliza guvernele „neprietenoase“, în special din America de Sud, însă acestea par să fi avut efecte doar minore chiar și atunci când regimurile în cele din urmă au fost schimbate. Sancțiunile economice impuse Serbiei la începutul anilor ’90 nu au împiedicat invadarea Bosniei. Și vechea Uniune Sovietică s-a jucat cu sancțiunile economice, spre exemplu contra Chinei, Albaniei și Iugoslaviei, de asemenea fără prea mult succes, cu o excepție, poate, în cazul Finlandei, care în cele din urmă a cedat presiunilor sovietice pentru a scăpa de embargoul impus de Moscova în 1958.
În cele mai multe dintre cazurile recente de sancțiuni economiile mari pun presiuni pe cele mici. Sunt însă și episoade în care combatanții sunt din aceeași categorie. Un exemplu este cel al conflictului de trei decenii dintre Spania și Marea Britanie legat de controlul Gibraltarului.
De cele mai multe ori efectele sancțiunilor sunt atât de dezamăgitoare încât mulți observatori au tras concluzia că acestea sunt impuse pentru ca guvernele să pară că „fac totuși ceva“. Sacțiunile severe impuse de SUA Cubei nu au reușit să destabilizeze regimul lui Castro. Din contră, efecte mai puternice ar putea avea eforturile președintelui Barack Obama de a reface complet relațiile diplomatice dintre cele două țări.
Uneori sancțiunile funcționează. Consensul internațional puternic de a impune sancțiuni împotriva Africii de Sud în anii ’80, au ajutat la căderea apartheid-ului. Tot sancțiunile au forțat Iranul să stea la masa negocierilor, deși nu este clar cât timp guvernul își poate înfrâna ambițiile nucleare. De asemenea, economia Rusiei se confruntă în prezent cu mari probleme. Acestea pot fi descrise însă ca o lovitură norocoasă a Vestului, pagubele cele mai serioase fiind făcute de prăbușirea epică a prețului petrolului. Unii comentatori din Rusia spun că ieftinirea țițeiului, materie primă care aduce venituri substanțiale Rusiei, este rezultatul unei conspirații americano-saudite de a îngenunchia Rusia.
Însă spunând aceasta ei îi supraapreciază pe strategii americani, continuă Rogoff. Cel mai probabil vinovat de căderea cotațiilor este mixul dintre revoluția șistului din SUA și încetinirea abruptă a creșterii economiei chineze. Încetinirea Chinei a determinat o scădere la scară largă a prețurilor materiilor prime care are efecte devastatoare asupra unor țări precum Argentina și Brazilia, cu care SUA ar avea mici neînțelegeri.
Unul dintre principalele motive pentru care sancțiunile economice nu și-au atins ținta în trecut este că nu toate țările le-au respectat din cauza diferenței dintre interese. Mai mult, țările care impugn sancțiuni trebuie să fie pregătite să facă față propriilor vulnerabilități. Coreea de Nord are probabil cel mai otrăvitor regim din lume și nu se poate decât spera că guvernul crut de acolo se va prăbuși curând. Regimul lui Kim rezistă la putere în pofida sancțiunilor economice severe, probabil pentru că China, de teama unei Coree unite la granițele sale, nu și-a retras încă sprijinul.
Într-o lume în care proliferarea nucleară a făcut de neconceput un război mondial convențional, sancțiunile economice și sabotajul vor fi cele care vor juca un rol important în geopoliticile secolului XXI.
În loc să prevină pericolul, sancțiunile lui Pericle din Grecia antică au declanșat Războiul Peloponesiac.
0 comments :
Trimiteți un comentariu