La 25 de ani are propria patiserie în care a investit 13.000 de euro

Știrea a fost publicată vineri, 9 ianuarie 2015, 13:02 în categoria

La 25 de ani are propria patiserie în care a investit 13.000 de euro Ionuț Barz, 25 de ani, a deschis în urmă cu un an o patiserie în orașul Cluj-Napoca numită Covrig Ardelenesc, în care a investit circa 13.000 de euro, banii pe care i-a adunat după ce a muncit mai mulți ani în străinătate. Patiseria Covrig Ardelenesc produce și comercializează covrigi, croissante sau prăjituri.

„Am lucrat doi ani în domeniu, mi-a plăcut și m-am gândit să îmi fac și eu o patiserie proprie. Practic, așa a venit ideea unei afaceri în domeniu“, povestește tânărul, care a des­chis patiseria Covrig Ardelenesc în septembrie 2013. Inițial, el spera să poată obține fonduri nerambursabile de la stat pen­tru a-și dezvolta afacerea, însă proiectul său nu a fost aprobat.

„Am vrut să accesez fonduri pentru SRL-D, însă din păcate proiectul nu a fost aprobat. Mă gândeam că jumătate din investiția în patiserie să fie acoperită din aceste fonduri, dar din păcate nu s-a putut. M-am întors din străinătate cu gândul să fac ceva bun la mine în țară, dar se pare că nu am avut niciun sprijin“. În final, tânărul a investit banii pe care i-a adunat în străinătate în patiseria care se întinde pe o suprafață de 49 de metri pătrați. În această patiserie lucrează în total cinci oameni.

„Zona în care este amplasată patiseria este foarte circulată și trec pe aici foarte mulți străini. Într- o zi bună, avem 200-300 de clienți. Străinii vor să guste în special produse tradiționale“, afirmă Ionuț Barz. Cu toate că prima încercare de a obține fonduri de la stat pentru a-și dezvolta afacerea nu a reușit, tânărul speră ca anul acesta să acceseze fonduri europene și să-și extindă afacerea. El intenționează să deschidă un laborator de patiserie unde să facă produsele, dar și mai multe magazine unde să comercializeze produsele de patiserie. „În primă fază, aș vrea să mă extind, să accesez fonduri europene și să creez noi locuri de muncă și să facem cât mai multe produse noi“, spune proprietarul firmei Covrig Ardelenesc SRL-D.

Anul trecut Covrig Ardelenesc SRL-D a avut o cifră de afa­ceri de 40.500 de lei și o pierdere netă de aproape 12.000 de lei, arată datele publice de pe site-ul Ministerului de Fi­nan­țe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu