Divizia de vopseluri auto a Policolor are un nou director

Știrea a fost publicată joi, 5 februarie 2015, 16:05 în categoria

Divizia de vopseluri auto a Policolor are un nou director Cristian Crăiniceanu a preluat, din luna ianuarie, funcția de  director al diviziei Policolor Automotive, poziție din care gestionează strategia de dezvoltare a diviziei de vopseluri auto a grupului Policolor-Orgachim.

Acesta îl inlocuiește în funcție pe Bogdan Jambori, care a devenit Director de Dezvoltare Produs al Policolor Automotive.

Cristian Crainiceanu va implementa politicile comerciale ale grupului la nivelul diviziei și va coordona operațiunile și activitățile de vânzări ale singurului producător local de lacuri și vopsele autorefinish.

Policolor Automotive, cu o cotă de 38% din volumul pieței de lacuri și vopsele pentru autorefinish din România, are în derulare un proiect de investiții în valoare de circa 6 milioane de euro pentru construcția unei noi fabrici. Proiectul va fi implementat în urmatorii doi ani, odată cu relocarea activităților din Bd. Theodor Pallady.

Absolvent al Facultății de Mecanică Fină din cadrul Universității Politehnica București și al programului Executive MBA  al Kennesaw State University,  Cristian Crăiniceanu are o experiență profesională de peste 17 ani în marketing și managementul vânzărilor în industria bunurilor de consum(FMCG).

Noul director al Policolor Automotive a implementat strategii de vânzări și marketing la nivel național sau la nivel de grup pentru multinaționale precum Quadrant Amroq Beverages, Interbrew (ulterior Inbev) sau Kotanyi România. A făcut parte din grupul de lucru care a realizat prima standardizare a politicilor comerciale în Europa Centrală și de Est ale gigantului Interbrew și a participat la negocierile la nivel mondial ale grupuluii cu marile lanțuri de retail, precum Metro, Carrefour sau Rewe. Din poziția de country manager al Kotanyi România a construit și consolidat strategia de dezvoltare a companiei în piața locală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu