Fără surse proprii de gaze, statele est-europene pregătesc conducte pe hârtie și cer României să pregătească exportul de gaze din Marea Neagră

Marea Neagră este deocamdată cea mai concretă sursă alternativă de gaze naturale pentru Europa, iar România trebuie să-și joace bine cărțile pentru a profita cât mai mult de potențialul de viitor exportator. Celelalte state din centrul și sudul Europei nu pot decât să pună pe hârtie propuneri de conducte prin care speră să evite cât mai mult Rusia.

Descoperirea, în 2012, a unei pungi de gaze cu o cantitate de 42 până la 84 miliarde de metri cubi în largul coastei românești a fost pentru periferia europeană primul semnal că o alternativă la Gazprom ar putea veni chiar dinăuntrul Uniunii Europene, nu de la mii de kilometri, din regiunea caspică. Anunțul făcut la acea vreme de

OMV Petrom

și ExxonMobil a îndemnat și alți operatori să vină la Marea Neagră, dar România este în prezent statul cu cele mai avansate lucrări de explorare.

„Nu au mai apărut informații noi de la anunțul rezultatelor sondei Domino-1, însă faptul că lucrările de explorare continuă și în prezent demonstrează încrederea operatorilor, ceea ce este o veste bună. Dacă și rezultatele ulterioare sunt pozitive, și în funcție de dimensiunea zăcământului, există potențialul ca România să poată exporta gaz“, a spus Farrukh Khan, partener la Deloitte România, într-o conferință la Viena pe tema pieței europene a gazelor naturale.

Farrukh Khan a subliniat că liberalizarea pieței gazelor și dez­voltarea infrastructurii de transport sunt foarte importante, însă România are nevoie și să întărească capa­citatea instituțională a reglemen­tatorilor, adică Agenția pentru Resurse Minerale și Ministerul Mediului.

„Va fi nevoie și de un cadru legal și fiscal pentru Marea Neagră, dar la fel de importantă va fi și dezvoltarea legislației de mediu pentru Marea Neagră, cât și agrearea unui cadru comun (între țările vecine – n. red.) pentru situații de ur­gență“, a adăugat specialistul de la Deloitte.

Politica gazului împarte Europa

România și explorarea de gaze naturale din Marea Neagră au fost în centrul atenției la conferința din Viena, care a adus în aceeași sală delegați din statele europene, dar și de peste ocean și din țări limitrofe. Geografia și interesele economice și strategice ale țărilor de origine i-au determinat însă pe delegați, reprezentanți ai marilor companii de utilități sau experți neafiliați, să se împartă în două tabere distincte – cumpărători și vânzători de gaze naturale. Anticipând această diviziune, care amintește de o perioadă mult mai tensionată a istoriei recente, organizatorii conferinței au asigurat traducerea discursurilor în doar două limbi: engleza, limba universală a cumpărătorilor, și rusa, limba vânzătorilor.

„Gazul a ajuns mai politizat decât petrolul“, a constatat Eric Rasmussen, directorul diviziei de resurse naturale din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). El a punctat și că evenimentul din Viena avea loc la șase ani de la disputa dintre Rusia și Ucraina, când rușii au întrerupt livrările de gaze timp de două săptămâni, lăsând o mare parte din Europa de Sud-Est să tremure într-o iarnă geroasă.

WikiZF: Profilul companiei

OMV Petrom

În minoritate, dar strict din punct de vedere numeric, a fost delegația rusă, în frunte cu Aleksander Medvedev, vice­președintele gigantului Gazprom. Încercând să liniștească apele, în contextul izbucnirii unor noi violențe în Ucraina și al retrogradării ratingului investițional al Rusiei, Medvedev a insistat pe lunga relație dintre Gazprom și im­por­tatorii europeni.

Pe de altă parte, vice­președintele Gaz­prom a deplâns opoziția Comisiei Europene față de proiectul South Stream, pe care grupul „a fost nevoit“ să-l anuleze la sfârșitul anului trecut, și s-a arătat mirat că niciun reprezentant al executivului Uniunii Euro­pene nu a participat la conferință.

Cealaltă tabără, a cumpărătorilor de gaze, se împarte la rândul ei în două. De o parte sunt statele vestice, „privilegiate” datorită faptului că dispun de surse diverse de gaze naturale: producția proprie a Norvegiei, Olandei sau Marii Britanii, importurile din Al­geria sau Libia, gazul natural lichefiat adus din Orientul Mijlociu sau Caraibe și, în fine, importurile din Rusia printr-o conductă care ocolește Ucraina. La conferință, reprezentanții unor companii precum GDF Suez, E.ON și Statoil au vorbit în special despre problemele unei piețe mature de energie, anume armo­nizarea codurilor de rețea, și despre echilibrul dintre subvenții și taxe pentru a îndeplini obiectivele de mediu ale Europei.

Proiecte pe hârtie

De cealaltă parte, mai numeroși, au fost delegații din statele estice și sud-estice, zona „neprivilegiată“ a Europei, în cuvintele directorului general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss. Dependentă de gazul rusesc (inclusiv Austria importă 70% din necesar din Rusia) livrat prin conducte ucrainene, regiunea încearcă de mult timp să găsească o nouă sursă și o nouă rută de gaze naturale. Proiecte ca Nabucco, TAP sau White Stream și-au propus să încălzească Europa cu gaz adus din Azerbaidjan sau chiar Turkmenistan. Nabucco a fost anulat după 10 ani de discuții, White Stream este blocat, iar TAP va ocoli Bulgaria, Ungaria și Austria, statele de la periferia europeană cu cea mai mare dependență de gazul rusesc. Cea mai nouă propunere venită din regiune este o conductă care să lege Slovacia de România și Bulgaria, însă consorțiul care dezvoltă proiectul, numit Eastring, nu a bătut încă palma cu un furnizor de gaze naturale.

Marea Neagră rămâne astfel singura sursă nouă de gaz pentru Europa. De la descoperirea zăcământului, în 2012, României i se cere tot mai des să-și pună la punct piața și infrastructura de transport al gazelor, pentru ca în momentul în care câmpul ar intra în producție, în 2019-2020, să fie posibile exporturile. Săptămâna trecută, la Viena, Gerhard Roiss a pledat pentru o abordare în sectorul gazelor care să respecte în primul rând „interesele regiunii” și nu pe cele strict naționale, referindu-se voalat la România.

Transportatorul național de gaze, Transgaz, are în plan o investiție de 262 milioane de euro într-o conductă care să preia gazul pe litoral, la Tuzla, și să-l introducă în sistemul național de transport la Podișor, în apropiere de București. Alte 560 milioane de euro vor merge către realizarea „coridorului sud-estic“ al gazelor, o magistrală care să unească Ungaria și Bulgaria și să permită fluxul gazelor în ambele sensuri. Proiectul implică reabi­litarea conductelor vechi și construirea unora noi, acolo unde este cazul. Data finalizării este preconizată a fi 2019, exact la timp pentru a primi gazul produs offshore.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan