Economiștii keynesieni au prezis în urmă cu mai bine de cinci ani, când își făceau apariția primele semne ale crizei din zona euro, că măsurile de austeritate impuse Greciei și celorlalte țări cu probleme vor eșua deoarece acestea nu doar că vor sufoca economiile și vor majora șomajul, dar vor duce și la creșterea nivelului datoriilor suverane, scrie Joseph Stiglitz, laureatul premiului nobel pentru economie, pentru site-ul Project Syndicate.Chiar și după ce Fondul Monetar Internațional a ajuns să susțină că acest tip de politici, care pledează pentru măsuri ca reducerea investițiilor publice, nu vor cauza decât contracții economice, instituții europene precum Comisia Europeană sau Banca Centrală Europeană încă vorbeau despre contracții expansioniste. De la Marea Depresiune din timpului președintelui american Herbert Hoover și până la „programele” FMI din estul Asiei și din America de Sud, măsurile de austeritate au eșuat lamentabil. Cu toate acestea, atunci când Grecia s-a confruntat cu dificultăți, soluția a fost în unanimitate aceeași: austeritatea. În mare parte, Grecia a reușit să se supună condițiilor impuse de Troică, reprezentată de CE, BCE și FMI, transformând deficitul bugetar în surplus, însă reducerea investițiilor publice a cauzat pagube devastatoare: somaj de 25%, scăderea PIB-ului cu 22% și creșterea nivelului datoriilor suverane cu 35%. Acum, pe fondul victoriei copleșitoare a partidului de extremă stângă Syriza, cetățenii greci au decis în mod democratic să pună capăt austerității.
Ce este de făcut?
Dacă Grecia ar fi fost singurul stat în care programele Troicăi au eșuat, atunci vina i-ar fi aparținut în totalitate statului elen, însă în aceeași situație se află și Spania, care înainte de criză înregistra surplus bugetar și un nivel redus al datoriilor suverane. În plus, îndatorarea excesivă nu a dat naștere numai crizei din 2008, ci și crizei asiatice din 1990 și celei din America Latină din 1980, și continuă să provoace pagube în SUA, unde milioane de proprietari și-au pierdut locuințele, cât și în Polonia sau în alte state europene unde cetățenii au credite în franci.
Soluția, așadar, nu este reforma structurală în Grecia și Spania, ci reforma structurală a modelului economic al zonei euro și restructurarea fundamentală a politicilor macroeconomice care au condus către performanța mediocră a uniunii monetare. Toate economiile dezvoltate au realizat că pentru a face capitalismul să funcționeze trebuie să li se dea dreptul cetățenilor la un nou început. La nivel internațional însă, nu s-a dezvoltat încă un proces coordonat prin care să se ofere oportunitatea unui nou început, deși astfel de soluții erau căutate dinainte de începutul crizei din 2008. Îngrijorările sunt cauzate de ideea că dacă Greciei îi va fi permis să își restructureze datoriile, aceasta va ajunge din nou, prin prisma „hazardului moral“, în aceeași situație. Ideea este însă complet falsă.
Dacă există hazard moral, acela se află de partea instituțiilor creditoare, în special cele private, care au fost salvate în mod repetat. Europa, și nu Grecia, este cea care trebuie să suporte consecințele, deoarece actuala situație din statul elen care a dus la acumularea datoriilor bugetare este în mare parte datorată politicilor prost gândite ale Troicăi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu