Bancpost, subsidiară a grupului elen Eurobank, a închis circa 50 de sucursale și agenții în ultimul an, adică un sfert din total, și a ajuns în prezent la o rețea de 166 de unități, din care zece sunt centre dedicate clienților corporate, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor de pe site-ul băncii și a rapoartelor publicate de acționarul majoritar la Atena.Aflată pe locul zece în sistemul bancar, cu active de peste 2,5 mld. euro, banca și-a redus aproape la jumătate rețeaua teritorială din 2010 încoace, o mișcare fără precedent pe piața locală. Numărul de sucursale și agenții depășea 300 de unități în urmă cu patru ani.
Grecii au fost nevoiți să treacă la o restructurare dură a băncii în condițiile în care pierderile din perioada de criză s-au ridicat la câteva sute de milioane de lei. Nu mai puțin de cinci directori generali s-au aflat la conducerea Bancpost din 2008 încoace.
Ultima rundă de restructurare, respectiv închiderea a 30 de unități într-o perioadă de șase luni, ar putea avea ca motivație mai mult decât simpla eficientizare a operațiunilor. Băncile elene se află într-o situație dificilă și sunt forțate de creditorii internaționali ai Greciei să-și reevalueze prezența pe piețele externe. Banca nu a răspuns unei solicitări a ZF privind acest subiect.
0 comments :
Trimiteți un comentariu