Un italian a investit 140.000 de euro într-o școală de conducere defensivă

Știrea a fost publicată duminică, 8 februarie 2015, 18:18 în categoria

Un italian a investit 140.000 de euro într-o şcoală de conducere defensivă Andrea Fogliazza a venit în România în urmă cu zece ani, fiind responsabil cu dezvoltarea comercială în cadrul XL World, filială a furnizorului italian de servicii de call-center și de suport cu același nume care a fost cumpărată de o companie a Xerox în 2011.

În 2010, când conducerea companiei a decis să își extindă activitatea în Albania și să mute din România 500 de angajați, Andrea Fogliazza a decis să rămână în țară și să devină antreprenor. Astfel, a început să importe din Italia produse alimentare, începând cu apa îmbuteliată. Ulterior a vândut compania, iar la finalul lui 2013 a deschis o școală de conducere defensivă și sportivă în care a investit circa 140.000 de euro.

„Eu am un istoric ca pilot, ca manager de echipă pentru campionate de motociclete, dar și ca instructor în Italia, unde am lucrat inițial cu o școală din domeniu, apoi am început să colaborez cu o școală de conducere defensivă și sportivă care are o vechime de peste 30 de ani acolo, dar pentru automobile. După ce am vândut compania deschisă în România, am decis să aduc conceptul acelei școli de conducere și pe plan local pentru că, statistic vorbind, România are ceva probleme cu accidentele auto“, spune Andrea Fogliazza.

Inițial, italianul a dus 14 directori din România care lucrau în industrii conexe celei auto la școala de conducere defensivă și sportivă din Italia, pentru a vedea dacă ideea ar fi acceptată de piața locală.  Iar în toamna lui 2013 a organizat primul curs Smart Driving de patru zile, la care au participat peste 100 de oameni și pentru care antreprenorul a adus instructori, dar și mașini din Italia.

Prețul cursurilor a variat între 600 de lei (pentru o jumătate de oră) și 6.600 de lei pentru opt ore în care cursanții au fost evaluați, învățați cum să reacționeze în situații de urgență și cum să conducă în siguranță și puși să aplice informațiile primite de la instructori.

Pentru organizarea cursurilor, Smart Driving se folosește de circuite construite special pentru curse atât din București, cât și din provincie. Școala de conducere defensivă și sportivă are în prezent trei pachete de cursuri – de o oră, de cinci ore și de opt ore, fiecare fiind finalizate într-o singură zi. Prețul acestora variază de la 350 de lei până la aproape 1.600 de lei.

Pentru cursuri, Smart Driving se folosește de un parc auto furnizat de dealerul auto APAN din Brăila și bene­ficiază de o spon­so­rizare în con­su­mabile (în li­mita unui buget) din par-tea producă­torului de anvelope Miche­lin.

Pentru a simula situațiile neprevăzute pentru cursanți, școala dispune de mai multe elemente (cum ar fi bariere cu apă sau obstacole) de care se folosește la orele de conducere și folosește sisteme de telemetrie care le arată acestora unde greșesc atunci când conduc. Fiecare cursant este însoțit de un instructor în momentul în care iese pe circuit, iar în cazul în care avariază o mașină trebuie să plătească 800 de euro, restul reparațiilor care trebuie acoperite fiind suportate de dealerul care oferă mașinile.

„Anul trecut am avut aproape 500 de cursanți, iar anul acesta am vrea să ajungem la 1.500. Vrem să avem parteneriate cu asigurători, prin care clienții noștri să beneficieze de reducere la RCA și Casco și la fel să colaborăm cu multinaționale care le dau oamenilor mașini de serviciu. Am vrea să organizăm și evenimente pentru tineri, prin care să-i învățăm, gratuit, ceea ce înseamnă conducerea defensivă, să luăm fonduri europene și să facem propriul circuit și din primăvară organizăm deja cu BMW un campionat gratuit de juniori și unul pentru adulți”, mai precizează Andrea Fogliazz.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu