CODA Footprint securizează rețelele la timpul potrivit

Știrea a fost publicată luni, 23 martie 2015, 01:30 în categoria

CODA Footprint securizează reţelele la timpul potrivit ZF a provocat studenții la jurnalism să scrie despre proiectele studenților în IT care au pus pe masă, pe 7 martie, proiecte la hackathonul Innovation Labs – un program de preaccelerare care își propune să aducă produsele it rezultate din idei cu potențial mai aproape de investitori. Aceste produse sau servicii sunt cele care i-ar putea transforma în viitori milionari pe studenții la IT. Iată textele scrise de studenții la Jurnalism.

Pe fundalul unei bătălii continue între ha­ckeri și companiile de securitate, or­ga­nizațiile lucrează sub amenințarea difu­ză a atacurilor informatice. Majo­rita­­tea soluțiilor sunt reactive, iden­tificând intruziunile pe baza unor „semnături“, indicii-cheie găsite de ex­perți umani. Inventarul de sem­­­­­nături malițioase recu­nos­cute crește de la zi la zi – dar este întotdeauna in­comp­let.

Echipa CODA Intelli­gence a propus la Hacka­tho­nul Innovation Labs 2015 o so­luție alternativă pentru se­cu­­ri­zarea traficului in­forma­țional al or­ga­ni­zațiilor. Produsul CODA Foot­print realizează o analiză a re­țe­lei și îi al­cătu­iește o am­pren­tă dina­mică de securitate, por­nind de la configurațiile hard­ware, soft­ware și patter­nurile de trafic obser­vate în fiecare zi. Dacă soluțiile bazate pe semnături se află într-o goană continuă contra timpului, căutând să încorporeze indi­ciile celor mai recente ata­curi, so­lu­ția Footprint încearcă să aducă timpul de partea sa. În fiecare mo­­­ment, prin acu­mularea de date privind traficul din re­țea, capacitatea detectării și inter­pre­tă­rii precise a ano­ma­liilor crește. Un al doi­lea avantaj con­stă în puterea re­tros­­pec­tivei: odată ce este semnalizat un risc, clientul va dis­pune de istoricul complet al ata­cu­lui, ceea ce-i permite cău­tarea cau­zelor și diag­noza timpurie a aces­­tuia. Cris­­tian Săn­descu, inițiatorul pro­­­iec­­tu­lui: „Intru­­ziunile în organizații mari ur­mea­ză mai multe linii de atac pe par­­cur­sul a luni de zile, ceea ce le face di­ficil de de­tectat prin metode tradiți­o­nale. Un exem­plu este atacul recent dez­văluit de Kas­persky Lab, prin care un grup de ha­ckeri a furat timp de peste un an cam un miliard de dolari din peste 100 de bănci.

La nivel mai general, doar 20% dintre organizații își dau seama singure că au căzut pradă unui atac; 80% sunt notificate din exterior, în medie cu 6 luni după intruziune“. Ideea i-a venit lui Cristian pornind de la experiența sa de opt ani din domeniul securității, perioadă în care condus in cadrul CCT misiuni de audit, teste de penetrare și diagnoza rețelelor pentru organizații mari.

Alt avantaj propus de CODA Footprint constă în formularea unor informații IT inteligibile pentru manageri. Actualmente procesele decizionale la vârful organizațiilor acoperă în timp real doar riscurile din sfera de business; riscurile din zona IT sunt practic bazate pe niște registre statice. Programul Footprint va oferi conducerii o reprezentare vizuală clară și lipsită de jargon tehnic a vulnerabilităților infrastructurii și aplicațiilor informatice, precum și a riscurilor asociate.

CODA Intelligence a negociat deja o primă implementare a prototipului cu un client pilot. În următoarele trei luni echipa, incluzându-i pe Andrei Neagoe, Bogdan Calapod și Octavian Grigorescu, va participa în programul de pre-accelerare Innovation Labs, având ocazia să-și testeze ideea în dialog cu mentorii și partenerii programului. În 25 mai, la evenimentul Innovation Labs DemoDay, CODA Intelligence își va prezenta soluția în fața potențialilor clienți și investitori. Până atunci, este timp și pentru experimentare, și pentru consolidare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefania Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu