Dafora contestă amenda Concurenței pentru trucarea licitațiilor Romgaz

Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 03:10 în categoria

Dafora contestă amenda Concurenţei pentru trucarea licitaţiilor Romgaz Dafora Mediaș

(simbol bursier DAFR), companie controlată de Gheorghe Călburean, va ataca în instanță amenda de 3,9 milioane de lei primită de la Consiliul Concurenței pentru presupusa trucare a unor licitații pentru servicii de foraj organizate de producătorul de gaze naturale

Romgaz

(SNG).

Consiliul Concurenței a anunțat în luna ianuarie că a decis să sancționeze patru companii de foraj cu amenzi de 3 milioane de euro pentru comportament anticoncurențial într-o serie de licitații organizate de Romgaz între iunie 2008 și octombrie 2009.

Companiile care împreună dețineau la acel moment 70% din piață erau Dafora, Foraj Sonde Craiova (FOSB), Foraj Sonde Mureș (FOSP) și Aquafor International, o firmă controlată de grupul Upetrom, între timp desființată.

WikiZF: Profilul companiei

Dafora Mediaș

„Prin această decizie s-a dispus sancționarea Dafora cu amendă contravențională în sumă de 3,9 milioane de lei, reprezentând 2,52% din cifra de afaceri realizată în anul 2013. Considerăm decizia ca fiind nefondată și nelegală“, a informat ieri compania.

Decizia Concurenței va fi contestată la Curtea de Apel București.

WikiZF: Profilul companiei

Romgaz

În urma investigației, Foraj Sonde Craiova a fost amendată cu 3,9 milioane de lei, Foraj Sonde Mureș cu 3,7 milioane de lei și Upetrom 1 Mai cu 1,3 milioane de lei. Forseco, o firmă controlată de grupul american Weatherford, a primit clemență deoarece a colaborat cu Consiliul Concurenței, furnizând „probele încălcării legii concurenței“, spunea autoritatea în luna ianuarie.

Dafora a încheiat anul trecut cu venituri de 198 milioane de lei, în creștere cu 25% față de 2013, și un profit net de 4,6 milioane de lei, față de pierderi 149,8 milioane de lei în 2013. Cotația acțiunilor DAFR, care nu a fost influențată de anunțul de ieri, este în creștere cu 14% de la începutul anului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu