Colosul industrial rusesc Mechel, care în România a adus în moarte clinică cinci combinate siderurgice, se prăbușește spre faliment. Dacă cel mai mare producător de cărbune din Rusia sucombă, coliva sa va fi împărțită în cea mai mare parte între VTB, Sberbank și Gazprombank, bănci controlate de statul rusesc.În spatele Mechel, companie atacată în trecut de Vladimir Putin, acum președintele Rusiei, stă miliardarul Igor Vladimirovici Ziuzin, un om de afaceri care nu este tocmai preferatul Kremlinului. Mechel are operațiuni care pot fi considerate strategice – de la facilități de producție la centre de logistică și centrale electrice peste tot în Rusia. La fel avea și Yukos, cândva cel mai mare producător de petrol din Rusia și una dintre cele mai performante companii din această țară. Compania a fost acuzată de evaziune fiscală și a falimentat în 2006 după prăbușirea acțiunilor în urma unor intervenții ale guvernului, iar activele sale au ajutat să devină ceea ce sunt acum Rosneft și Gazprom, cel mai mare producător de petrol, respectiv de gaze naturale, din Rusia. Ambele sunt controlate de la Kremlin prin oameni apropiați ai lui Putin. Mihail Hodorkovski, fostul patron al Yukos, a fost condamnat la 9 ani de închisoare în mai 2005 și grațiat în decembrie 2013.
„Nu a rămas altă opțiune în afară de faliment“
Mechel are datorii de peste șase miliarde de dolari către creditori, dintre care cei mai mari sunt bănci rusești de stat. Acțiunile sale sunt extrem de volatile. Titlurile companiei și-au pierdut peste 75% din valoare anul trecut.
Pe bursele din SUA, ADR-urile – singura formă în care companiile străine pot fi listate acolo – s-au dus în jos cu 94% în cinci ani. Însă ca majoritatea acțiunilor rusești, titlurile Mechel sunt folosite pentru „jocurile de noroc“ ale fondurilor de hedge și de traderii care tranzacționează pe termen foarte scurt, scrie Forbes. Acțiunile Mechel sunt cu 125% peste nivelul de la începutul anului datorită unor speculații conform cărora s-ar încerca salvarea grupului.
Însă ministrul rus al economiei Aleksei Uliukaiev a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că falimentul Mechel, după mai multe manevre nereușite de restructurare a datoriilor, este acum „inevitabil“. El le-a explicat reporterilor, în Egipt, că Mechel nu a putut găsi un cavaler salvator în armură strălucitoare. Nimeni nu vrea să cumpere compania.
„Din nefericire, evoluțiile recente arată clar că nu a rămas altă opțiune în afară de faliment“, a spus Uliukaiev. VTB, a doua mare bancă din Rusia, a luat deja hotărârea să ceară falimentul Mechel, potrivit publicației rusești Kommersant.
Mechel s-a născut în urmă cu 12 ani, când piața materiilor prime era în floare. Ziuzin, patronul companiei, are operațiuni în 11 regiuni rusești, în Ucraina și Lituania. Combinatele din România - Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelu Roșu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila plus Mechel East Europe Metallurgical Division SRL - le-a vândut în 2013 pe 52 de euro unei firme de apartament deținute de doi cetățeni ruși care au legături cu Mechel. Spre comparație, pentru operațiunile din SUA, vândute recent, compania a cerut plata a cinci milioane de dolari în bani cash. Însă în Rusia compania are aproape 80.000 de angajați și de aceea reprezintă o afacere delicată pentru guvernul de la Moscova și posibil o sursă de risc politic și social.
Putin, amenințând cu procurorii: „Va trebui să-i trimitem un doctor ca să-l scape de probleme“
Că Ziuzin nu este un oligarh tocmai pe placul Kremlinului o dovedesc anumite fapte din 2008. Atunci, Mechel a fost aleasă de premierul Putin, acum președinte, drept țintă pentru a-și dovedi puterea. Pe 24 iulie, Putin a acuzat public Mechel și pe Ziuzin de evaziune fiscală și că vând în străinătate cărbune mai ieftin decât în țară. Putin a fost în special enervat când Ziuzin, convocat la guvern, nu s-a prezentat pe motiv că este bolnav.
„Bineînțeles, boala este boală, dar cred că ar trebui să se facă bine cât mai curând posibil. Altfel, va trebui să-i trimitem un doctor ca să-l scape de probleme“, a spus atunci Putin, sugerând că afacerile oligarhului ar trebui investigate de procurori și de autoritatea anti-monopol.
Comentariile lui Putin au avut efect imediat. Acțiunile Mechel s-au prăbușit dramatic spulberând cinci miliarde de dolari din valoarea companiei și antrenând în jos întreaga bursă rusească.
Atacul lui Putin l-a luat, se pare, prin surprindere până și pe președintele de atunci Dmitri Medvedev, care a încercat imediat să detensioneze situația. Putin însă nu s-a potolit și câteva ore mai târziu le-a spus miniștrilor săi, în fața camerelor de luat vederi, că Mechel a manipulat prețurile, nu și-a plătit taxele și a ajutat la accelerarea inflației, vătămând poporul rus. Comentariile au activat amintirile denunțurilor prin care Stalin îi ataca pe așa-zișii „sabotori“. A doua zi, o explozie la una din minele Mechel a rănit 17 persoane. Spre deosebire de Hodorkovski, Ziuzin s-a ținut departe de politică și de atenția publicului. Poate de aceea n-a avut soarta lui Hodorkovski.
0 comments :
Trimiteți un comentariu