Un oficial de rang înalt al Băncii Angliei a declarat că Grecia nu va reuși niciodată să scape de enormul munte de datorii deoarece îi lipsește voința politică, iar ministrul olandez de finanțe Jeroen Dijsselbloem a evocat posibilitatea instituirii de controale de capital pentru a preveni ieșirea statului elen din zona euro.Alex Brazier, director executiv al departamentului de risc și strategie de stabilitate financiară al Băncii Angliei, apreciază că Grecia nu va reuși să scape de povara datoriilor deoarece liderii țării nu vor putea suporta „durerea politică“ necesară pentru aceasta.
Datele băncii centrale elene arată că economia a revenit la deficit bugetar în primele două luni ale anului. Deficitul s-a situate la 684 de milioane de euro în perioada ianuarie-februarie, față de un surplus de 139 de milioane de euro în aceeași perioadă a anului trecut.
„Cred că, în teorie, Grecia poate ajunge la un surplus care să-i permită rambursarea datoriilor. Însă va putea fi suportată durerea politică necesară pentru a se ajunge la un astfel de surplus? Este greu de crezut“, a spus Brazier, citat de The Telegraph.
După două bailouturi internaționale de 245 de miliarde de euro, Grecia are o datorie echivalentă cu 176% din PIB.
În ceea ce-l privește pe Dijsselbloem, afirmațiile sale reprezintă cea mai explicită mențiune de până acum a opțiunii controalelor de capital din partea unui oficial european de rang înalt, potrivit Bloomberg. Ministrul olandez este și președintele Eurogroup, reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro. El a explicat la un post de radio că bailoutul cipriot din 2013 demonstrează că închiderea temporară a băncilor și restricționarea fluxurilor de capital ar putea stabiliza sistemul financiar al Greciei, ceea ce i-ar permite acestei țări să rămână în zona euro.
„S-a experimentat ceea ce s-ar putea întâmpla dacă o țară trece prin probleme grave. Nu trebuie neapărat să fie scenariul exitului. A trebuit să luăm măsuri radicale, au fost închise bănci pentru un timp, iar ieșirile și intrările de capital din și în țară au fost condiționate, dar te poți gândi la tot felul de scenarii“, a spus ministrul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu