Ediția de anul acesta a Salonului Auto de la Geneva, cel mai important eveniment auto din prima jumătate a anului este una dominată de SUV-uri, unde cei mai importanți constructori au prezentat noi SUV-uri mici sau compacte pentru piața europeană. Dacă în ultimii ani constructorii au pariat pe modelele “eco”, fie ele cu motoare electrice, sistem de tip fuel cell cu hidrogen sau hibride, companiile din auto au pariat în acest an pe latura emoțională șI practică a industriei, venind cu noi SUV-uri și crossovere dar și cu modele sport, a delcarat Bogdan Alecu, redactor ZF, în cadrul emisiunii
ZF Live
de joi, 12 martie.
Tot pe acest segment au venit și constructorii japonezi precum Mazda care a venit cu noul CX-3 sau Honda cu noul HR-V, în timp ce Seat propune conceptul Vision 2020. în plus, Suzuki a prezentat noul Vitara, primul SUV care poate concura cu Duster atât din punct de vedere al prețului, cât și a performanțelor în teren accidentat și care vine cu echipamente moderne precum faruri LED, tempomat adaptiv ce păstrează distanța față de mașina din spate dar și cu șapte airbaguri.
Cel mai spectaculos automobil prezent la Geneva este Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse La Finale, ultima ediție specială realizată pentru cel mai rapid automobil de serie din lume. La Finale dispune de motorul W16 de 1.184 CP ce îi permite să accelereze de la 0 la 100 km/h în 2,6 secunde șI care va putea rula cu peste 430 km/h. Prețul său va fi cel mai probabil de peste 2 mil. euro.
Bentley continuă ofensiva pe segmentul de lux și prezintă în cadrul Salonului Auto conceptul EXP 10 Speed 6 ce anunță un viitor coupe cu două locuri ce pariază pe latura sportivă a brandului. Dacă proiectul va fi aprobat, acesta ar fi cel de-al cincilea model din gama constructorului britanic deținut de Grupul Volkswagen. Dacă va fi realizat, prețul său va fi similar cu cel al unui Continental GT, adică în jur de 200.000 de euro.
Ford mizează și în acest an pe imagine și a venit la Geneva cu două modele sport – Focus RS, noua generație a celei mai rapide versiuni a lui Focus dar și cu noul GT, un supercar ce poate concura cu branduri precum Ferrari sau Porsche.
Video ZF Live. Care au fost cele mai așteptate automobile prezentate în cadrul Salonului Auto de la Geneva
Știrea a fost publicată joi, 12 martie 2015, 17:21 în categoria Auto
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu