
A&D; Pharma, cel mai mare grup din industria locală a medicamentelor, a ajuns la o rețea de peste 10 farmacii sub brandul Punkt, arată datele centralizate de ZF, noua rețea prinzând contur în doar câteva luni.
Punkt este brandul low-cost din retail al grupului, pe care acționarii A&D; Pharma au decis să-l ducă în cartierele aglomerate ale Capitalei, Crângași, Militari, Obor, Berceni. Iar de la începutul anului și până în prezent, capitalul social pe care acționarii l-au adus în companie s-a majorat cu 60%.
În ianuarie, A&D; Pharma opera două farmacii Punkt, astfel că a ajuns să deschidă cel puțin patru farmacii în fiecare lună. Mihaela Dumitrescu, director operațional Punkt, spunea în ianuarie pentru ZF că noul concept a fost creat pentru persoanele cu venituri mici și medii, pentru care prețul reprezintă un criteriu major în decizia de cumpărare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu