Efectul retragerii reasigurătorilor: cedările pe RCA au scăzut cu 40%

Știrea a fost publicată joi, 30 aprilie 2015, 03:28 în categoria

Efectul retragerii reasigurătorilor: cedările pe RCA au scăzut cu 40% Companiile membre ale UNSAR, care controlează 90% din piața de asigurări, au cedat în reasigurare anul trecut prime de 456 mil. lei pe segmentul polițelor RCA, în scădere cu 40% față de nivelul din 2013, potrivit datelor asociației. Aceasta este cea mai mare scădere a primelor cedate în reasigurare pe vreuna din clasele de asigurări generale, fiind un efect al retragerii mai multor reasigurători străini de talie mare de pe piața locală.

Mai mulți reasigurători mari, printre care Hannover Re și Scor Re, au renunțat anul trecut să mai ofere cotații pe piața locală de răspundere civilă auto, în principal din cauza lipsei de predictibilitate vizavi de valoarea despăgubirilor pentru vătămări corporale și daune morale. Aceste despăgubiri au crescut de zece ori în șase ani și au ajuns la un sfert din totalul daunelor pe polițe RCA.

O scădere cu peste 30% a primelor cedate s-a înregistrat anul trecut și în cazul polițelor auto facultative (Casco). Ce-dă­rile în reasigurare au însumat 414 mil. lei anul trecut, adică 25% din primele subscrise pe acest segment. Asigurările pro­perty au consemnat anul trecut un volum de prime cedate în reasigurare de 351 mil. lei, adică 44% din subscrierile totale pe acest segment. Scăderea pe acest segment a fost de 22%.

Membrii UNSAR au cedat în reasigurare prime totale de 1,5 miliarde de lei anul trecut, în scădere cu 30%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu