Cei mai mari investitori în România, aruncați la gunoi de „soluția-minune“ a PSD pentru Transporturi, Ioan Rus

Știrea a fost publicată vineri, 12 iunie 2015, 04:38 în categoria

Cei mai mari investitori în România, aruncaţi la gunoi de „soluţia-minune“ a PSD pentru Transporturi, Ioan Rus „Soluția-minune“ a premierului Victor Ponta de la Ministerul Transporturilor, Ioan Rus, nu a rezistat decât un an în fotoliul de ministru, dar nu a fost concediat din cauza blocajului în construcția de autostrăzi sau a nenumăratelor sale răzgândiri în privința „Masterplanului de transport“, ci a unei fraze pronunțate într-un moment nepotrivit în care și așa partidul din care face parte este ținta multor critici.

Încercând să arate cât de ușor îi va fi lui să-i aducă înapoi pe românii din străinătate când „va da drumul“ la autostrăzi, Ioan Rus a susținut miercuri-seară într-o emisiune la Digi 24: „România are trei milioane de oameni, să zicem, din forța activă, în acest moment, în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari-betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevasta curvă.

De 700 de euro vin acasă jumătate“. Ieri a fost convocat la premierul Victor Ponta și obligat să demisioneze, fiind al șaptelea ministru al transporturilor tras pe linie moartă în ultimii trei ani și jumătate de guvernare PSD.

Ceea ce nu a știut Ioan Rus miercuri-seară este că, în vreme ce el avea doar planuri pe hârtie, „fierari-betoniștii“ la care a făcut trimitere au adus în România, din 2000 încoace, 62 de miliarde de euro, cu cinci miliarde de euro mai mult decât toate investițiile străine la un loc venite în aceeași perioadă, fiind, practic, cei mai mari investitori ai României.

De la debutul crizei, în 2009, ei au trimis acasă 29 mld. euro, bani cu care Rus ar fi putut, dacă i-ar fi avut, să construiască 18 autostrăzi Comarnic-Brașov.

Al șaptelea ministru al transporturilor din ultimii trei ani a demisionat, lăsând celebrul Master Plan al autostrăzilor neaprobat

Ministrul Ioan Rus, care a devenit celebru la Trans­porturi prin expresia „ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi“ (cu privire la soarta autostrăzii Comarnic-Brașov), a demisionat ieri după ce a intrat într-un nou scandal, în urma declarațiilor sale referitoare la românii din străinătate.

Ioan Rus, al șaptelea ministru al trans­porturilor din ultimii trei ani și jumătate, a venit la șefia instituției care se ocupă de autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi și metrou în iunie anul trecut, la scurt timp după ce Dan Șova și-a dat demisia.

El a venit la acea vreme ca o soluție la predecesorul său, celebrul Dan Șova, alături de care premierul Victor Ponta este în prezent urmărit penal pentru dosarul Turceni Rovinari.

Mandatul lui Rus, de doar un an, a fost guvernat de discuțiile privind Master Planul General de Transport, documentul care stabilește prioritățile României în domeniul infrastructurii de transport până în 2030, care însă nu este nici acum aprobat. Totodată, perioada în care Rus a fost ministru a fost marcată de o serie de incertitudini privind autostrada Comarnic - Brașov, care ar trebui construită în concesiune. Deși investitorii privați ce ar trebui să realizeze această șosea au fost desemnați încă din iarna lui 2013, pe vremea când Șova se ocupa de autostrăzi, nici până acum nu este clar care va fi soarta acestei autostrăzi și dacă proiectul de concesiune va eșua sau nu, deși tărăgănarea sa ar putea indica faptul că s-ar putea renunța la această variantă de finanțare și construcție. Rus a înaintat mai multe termene privind luarea unei decizii la autostrada Comarnic-Brașov, celebră fiind afirmația sa din vara anului trecut, când a spus că „ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi“ cu privire la concesiunea șoselei.

Pe de altă parte, în mandatul lui Rus cea mai mare parte a companiilor majore din subordinea Transporturilor, printre care și cele trei CFR-uri (Marfă, Infrastructură și Călători) au reușit să treacă pe profit, singura companie care se află încă în lupta cu pierderile fiind Tarom, pe care statul vrea să o vândă unui acționar extern. Tot în perioada în care Rus a fost ministru, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a revenit în subordinea Transporturilor, după ce timp de doi ani a stat în „curtea“ unui departament de mari proiecte de infrastructură, condus inițial tot de Șova. În mandatul lui Rus, mai multe segmente de autostradă au fost scoase la licitație sau au fost semnate contracte de construcție pentru  acestea, în special în partea central-vestică a țării, însă deocamdată România are în continuare o rețea redusă de autostrăzi, de doar 695 de kilometri.

Miniștrii PSD/PNL din fruntea Transporturilor de la venirea guvernului Ponta în 2012

♦ Ovidiu Silaghi (PNL) – acuzat de trafic de influență

♦ Relu Fenechiu (PNL) – condamnat anul trecut la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”

♦ Ramona Mănescu (PNL)

♦ Dan Șova (PSD) – urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari

♦ Ioan Rus (PSD) – demisionar

„Fierari-betoniștii“ lui Ioan Rus, cei mai mari investitori în România

În trecut li se spunea căpșunari. Miercuri-seară neispiratul fost ministru al transporturilor le-a spus „fierari“ și „fierari-betoniști“.

Ce nu a știut Ioan Rus este că acești „fierari“ au trimis acasă de la debutul crizei, în 2009, 29 de miliarde de euro, bani cu care, dacă i-ar avea, guvernul ar face nu una, ci 18 autostrăzi Comarnic - Brașov.

În vreme ce guvernul nu găsește în vistierie 1,6 miliarde de euro pentru această autostradă și nu poate convinge un investitor nici român, nici străin să-și asume finanțarea acesteia în regim public – privat, românii din străinătate au trimis de la debutul crizei în țară 29 de miliarde de euro, dublu cât toate investițiile străine realizate în aceeași perioadă, 14 miliarde de euro.

Din 2000 și până la finele anului trecut investițiile străine au fost de 56 de miliarde de euro, dar banii trimiși de românii din străinătate au fost cu 5 miliarde de euro mai mulți – 61,6 miliarde de euro până în septembrie 2014.

Astfel, se poate spune că românii din străinătate sunt cei mai mari investitori în economia locală având în vedere că banii lor au susținut consumul cu consecințe pozitive pentru evoluția PIB-ului, dar au ținut în frâu și deficitul de cont curent, într-o periodă în care tendința a fost ca banii să fugă și nu să intre în țară.

Cele trei milioane de români care au plecat în străinătate și-au ajutat familiile, economia, dar au luat o povară gravă și de pe umerii bugetului. În aceeași vreme, plecarea în străintate a atâtor oamenii înseamnă o dramă - o dramă a unei țări depopulate, dar și drame individuale, sute de mii de familii fiind despărțite din motive economice. Acești oameni au fost obligați să plece tocmai pentru că cei care îi disprețuiesc acum nu le-au dat nicio soluție ca să poată rămâne.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu