Kredyt Inkaso a ajuns la un portofoliu de neperformante de 600 mil. €

Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2015, 07:43 în categoria

Kredyt Inkaso a ajuns la un portofoliu de neperformante de 600 mil. € Compania locală de recuperare de creanțe Kredyt Inkaso, subsidiară a grupului polonez cu același nume, și-a dublat portofoliul de credite neperformante administrate în ultimul an, până la 600 mil. euro. Com­pania a intrat pe piața românească  în ianuarie 2013 și a ajuns să dețină circa o treime din portofoliul total de neperformante al grupului polonez.

„În ultimul an, cel mai mult am cum­părat credite corporate și IMM (ale firmelor de talie mică  și medie - n. red.). Pe corporate considerăm că prețul este corect, în timp ce pe retail competiția este foarte mare și creditele negarantate au ajuns să fie mai scumpe decât cele garantate. Piața este dinamică și lunar există două-trei proiecte de cesiune de creanțe; inclusiv băncile grecești, care până acum nu prea vindeau, au început să-și vândă din neperformante“, a declarat într-un interviu pentru ZF Andrei Mocanu, directorul general al Kredyt Inkaso.

Băncile  locale au început anul trecut, la presiunea Băncii Naționale, un amplu proces de cură­țare a portofoliilor de credite neperformante. Astfel, rata de neperformanță a scăzut de la peste 20% în primăvara anului trecut la sub 14% în prezent.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu