Liderul pieței de retail din România are cele mai mici afaceri din regiune, de „doar“ 1,8 mld. euro. În Polonia, nr. 1 vinde de cinci ori mai mult

Știrea a fost publicată joi, 24 septembrie 2015, 17:55 în categoria

Liderul pieţei de retail din România are cele mai mici afaceri din regiune, de „doar“ 1,8 mld. euro. În Polonia, nr. 1 vinde de cinci ori mai mult Gradul de urbanizare, puterea de cumpărare și gradul de acoperire a comerțului modern stau în spatele acestei situații.

Cei mai mari cinci jucători din comerțul alimentar din Po­­lonia au afaceri de peste 18 mld. euro anul tre­­cut, mai mult decât toată piața locală de pro­fil. În România, pri­mii cinci retaileri au afa­ceri de peste trei ori mai mici.

Polonia este de departe nu doar cea mai dezvoltată economie din regiune, ci și cea mai dezvoltată piață de comerț ali­mentar atât din punctul de vedere al ci­frei de afaceri realizate de companiile pre­zente aici, cât și din punctul de ve­de­re al numărului de magazine deschise.

Astfel, liderul pieței poloneze este lanțul de supermarketuri Biedronka, o afacere antreprenorială pornită acum două decenii de un om de afaceri polonez și cumpărată apoi de un grup portughez - Jeronimo Martins. Liderul pieței din Polonia are astăzi afaceri de 8,6 mld. euro și peste 2.600 de magazine. Compania conduce detașat piața, următorii clasați – Lidl și Tesco - având afaceri de trei ori mai mici. Polonia este o economie care s-a dezvoltat puternic după ’90, iar acest lucru s-a văzut atât în salarii, cât și în puterea de cumpărare a locuitorilor. Astfel, salariul mediu în Polonia este de două ori mai mare decât salariul mediu din România, de 380 de euro, deși prețurile sunt similare, potrivit datelor oferite de biroul european de statistică Eurostat. Polonia are de asemenea o populație aproape dublă față de a României, iar acest lucru i-a determinat pe cei mai mulți retaileri să intre și să se dezvolte puternic aici.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu