Vodafone și Liberty Global/UPC nu s-au înțeles asupra fuziunii, discuțiile au fost întrerupte

Știrea a fost publicată luni, 28 septembrie 2015, 15:16 în categoria

Vodafone şi Liberty Global/UPC nu s-au înţeles asupra fuziunii, discuţiile au fost întrerupte Grupul britanic Vodafone a oprit discuțiile cu americanii de la Liberty Global (UPC) privind un potențial schimb de active pe piața europeană, pentru a se concentra, în schimb, pe propriile eforturi de a se extinde în zona media și de comunicații prin cablu, scrie Bloomberg.

Vodafone a anunțat încheierea discuțiilor printr-o declarație emisă la aproape patru luni de la debutul tatonărilor cu grupul american deținut de John Malone. Informația a fost confirmată și de un purtător de cuvânt al Liberty Global.

Discuțiile dintre cei doi giganți, cu venituri anuale combinate de peste 80 mld. dolari, au fost urmărite cu sufletul la gură și pe piața locală. Vodafone este numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă și nu are operațiuni fixe, în timp ce UPC este numărul trei pe piețele de televiziune și internet fix dar fără operațiuni mobile. Un acord la nivel global între cei doi giganți ar fi putut crea pe piața locală un nou jucător cu afaceri integrate fix mobil, la fel ca grupul Telekom și RCS&RDS;, și ar fi creat premisele unei creșteri a concurenței din industrie.

Cele două companii nu au reușit însă să depășească unele obstacole care au apărut pe durata discuțiilor, a relatat Malone luna trecută într-un interviu pentru Bloomberg. Discuțiile au fost “ca un meci de tenis” în care mingea a fost înlocuită de “idei”, a spus el.

De notat este că luna acesta reprezentanți ai gigantului Deutsche Telekom au anunțat că se vor opune unei posibile fuziuni între Liberty Global și Vodafone.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu