Cine este Angela Merkel, cel mai important lider politic al momentului

Știrea a fost publicată marți, 6 octombrie 2015, 16:36 în categoria

Cine este Angela Merkel, cel mai important lider politic al momentului Unul dintre cei mai influenți lideri politici ai momentului, crescut într-o Germanie în care viața se oprea cel mai adesea la granița dintre Est și Vest, a ajuns astăzi, fără să se îndepărteze în totalitate de eprubete și de munca de cercetător, la omul care dictează „formulele” și găsește „soluțiile” în rezolvarea celei mai grele „probleme” din cariera sa – păstrarea integrității Uniunii Europene.

S-a născut în Germania de Vest, a ajuns să studieze fizică în Germania comunistă și a obținut un doctorat în chimie cuantică lucrând peste un deceniu ca cercetător. Angela Dorothea Kasner (61 de ani), cunoscută acum în întreaga lume drept Angela Merkel, a intrat în politică în 1989, odată cu căderea Zidului Berlinului. Din 2005 ocupă poziția de cancelar al Germaniei, reușind astfel să ajungă prima femeie cancelar din istoria statului.

Născută în iulie 1954 în Hamburg, oraș al Germaniei de Vest, este nevoită să se mute în Templin, Germania de Est, atunci când tatăl, preot luteran, primește parohie. Rămâne astfel „prinsă” în Germania comunistă de după construirea Zidului Berlinului, din 1961.

În 1973 își începe cursurile la Universitatea din Leipzig, studiind fizica, singura materie la care nu excelase în liceu. Patru ani mai târziu se căsătorește cu Ulrich Merkel, de care divorțează în 1982, păstrându-i însă numele. Academia Germană de Știință îi acordă în 1986 diploma de doctorat în chimie cuantică, după ce își începuse activitățile de cercetare încă din 1978. Cariera sa științifică se încheie în 1990 când părăsește Insitutul Central de Chimie Fizică în care lucrase mai bine de zece ani, potrivit Biography.com.

Intrarea în politică are loc odată cu căderea Zidului Berlinului din 1989, Angela Merkel înscriindu-se nu doar în mișcări prodemocratice pentru Germaniei de Est, ci și în partidul Uniunea Democratică Creștină (CDU). În 1991, cancelarul Helmut Kohl o pune la conducerea Ministerului Femeilor și al Tineretului, trei ani mai târziu ajungând ministrul mediului și al securității nucleare. În 1998, Kohl pierde alegerile pentru un nou mandat de cancelar, iar Merkel este numită noul secretar general al partidului CDU. În același an se căsătorește cu profesorul de chimie Joachim Sauer, alături de care a rămas până în prezent.

Ca lider al partidului Creștin Democrat încă din 2000, Merkel candidează pentru funcția de cancelar al Germaniei în 2002, însă pierde în fața lui Edmund Stoiber. Revine în competiție în 2005, atunci când reușește să îl depășească într-o luptă foarte strânsă pe contracandidatul Gerhard Schröder.

Angela Merkel devine în 2005 prima femeie cancelar al Germaniei, dar și primul cancelar născut după cel de-al Doilea Război Mondial. Deciziile de austeritate luate în timpul crizei economice din 2008 salvează bancile nemțești și transformă Germania în statul cu cea mai puternică revenire economică de pe continent.

În 2009, Angela Merkel câștigă al doilea mandat de cancelar, urmând ca un an mai târziu să ajungă liderul care să găsească soluția pentru criza greacă și pentru păstrarea zonei euro. Prosperitatea de pe piața muncii și parcursul economic din ce în ce mai bun al Germaniei o ajută pe Merkel să obțină în 2013 încă un mandat în funcția de cancelar.

În 2014, criza ucraineană o forțează să-l confrunte pe liderul rus, Vladimir Putin, pentru a opri războiul est-european. Anul acesta, contrar dorinței partidului său, Merkel deschide porțile Germaniei pentru un număr mare de imigranți din Orientul Mijlociu și îndeamnă liderii europeni să procedeze la fel.

Deși este departe de a fi cel mai iubit lider politic, în cei zece ani de mandat, Angela Merkel a reușit să transforme Germania în statul cu cea mai importantă putere de decizie din Uniunea Europeană.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Maria Tufan

0 comments :

Trimiteți un comentariu