Subsidiara locală a grupului german Kaufland se va ocupa de expansiunea gigantului din retail peste Prut, în Republica Moldova. Primele magazine urmează a fi deschise în Chișinău, peste circa doi ani, potrivit datelor oferite de companie.
„În anul 2005 am deschis primul magazin Kaufland în România, iar de atunci am ajuns la peste 100 de magazine deschise, două centre logistice și am creat peste 15.000 de locuri de muncă. Expansiunea rețelei continuă (...) prin urmare, având în vedere și contextul legăturilor istorice și culturale foarte strânse între România și Republica Moldova, la aniversarea a zece ani de activitate, Kaufland România anunță extinderea rețelei de magazine și în această țară“, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Grupul german Kaufland a intrat pe piața locală acum circa un deceniu și a ajuns cel mai puternic comerciant din România cu peste 100 de hipermarketuri cu prețuri mici și cu afaceri de 1,8 mld. euro anul trecut.
Kaufland România trece Prutul și deschide magazine la Chișinău
Știrea a fost publicată luni, 5 octombrie 2015, 08:56 în categoria Proprietăți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu