Industria aeronautică, producția de medicamente și materialele de construcții sunt sectoarele ale căror companii au transformat cel mai bine în profit contribuția acționarilor la capital.
IAR Ghimbav (IARV), Aerostar Bacău (ARS), Zentiva (SCD) și Teraplast Bistrița (TRP) au fost anul acesta cele mai bune generatoare de profit, judecând după indicatorul de rentabilitate a capitalului (return on equity - ROE). Calculat ca raport între profitul net și valoarea capitalului propriu, ROE redă eficiența cu care societatea utilizează resursele puse la dispoziție de investitori.
Cele patru companii au avut în ultimul an un indicator ROE de 35%, 22% și, respectiv, 16%, peste media bursei, arată o analiză ZF pe baza datelor compilate de casa de brokeraj SSIF Broker (BRK). Mai puțin de 20 din cele peste 60 de firme analizate au obținut în ultimul an ROE peste 10%, acestea fiind în general companii cu marje mari de profit și un grad mic de îndatorare.
Un ROE ridicat nu înseamnă automat că societatea garantează un câștig sub formă de cash, însă o companie care se menține profitabilă fără a avea nevoie de o „injecție“ suplimentară de la acționari are și capacitatea de a răsplăti investitorii cu dividende.
ROE poate fi folosit alături de indicatorul P/B, care exprimă raportul între prețul acțiunii și valoarea capitalului propriu (price to book), pentru a selecta compania cu cea mai bună rentabilitate dintr-un grup de firme evaluate similar pe bursă.
Producătorii de materiale de construcții, aeronave și medicamente au înmulțit banii investitorilor
Știrea a fost publicată luni, 30 noiembrie 2015, 01:32 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu