Japonezii de la Brother: Imprimantele simple sunt în declin, creșterea este pe multifuncționale

Știrea a fost publicată joi, 10 martie 2016, 04:13 în categoria

Japonezii de la Brother: Imprimantele simple sunt în declin, creşterea este pe multifuncţionale Brother România, divizia locală a producătorului japonez de imprimante și multi­funcționale, estimează o creștere a businessului cu circa 20% anul acesta, la 4 mil. euro, pe fondul avansului înregistrat pe segmentul echipamentelor multifuncțio­nale - care au și funcții de copiere sau scanare pe lângă cea de imprimare.

„Pentru acest an fiscal, estimăm o cifră de afaceri de 4 milioane de euro. În ultimii cinci ani rata anuală de creștere a fost de 15% pentru întreg businessul“, a spus Monica Otlăcan, șeful reprezentanței Brother România.

Piața locală de imprimante multifuncționale s-a ridicat anul trecut la 199.000 de unități, în timp ce segmentul imprimantelor simple (cu o singură funcție, cea de tipărire) a fost de 43.000 de unități, potrivit reprezentanțiilor companiei.

„Piața înregistrează o creștere, dar pe par­­tea de imprimante «single function» exis­tă un ușor declin, atât pe zona de bu­si­ness, cât și pe cea a consumatorilor finali. Lu­mea se îndreaptă tot mai mult spre im­pri­man­tele multifuncționale", a mai spus Otlăcan.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Oana Stupinean

0 comments :

Trimiteți un comentariu