Franța, Anglia și Germania: Vești bune și rele despre economia europeană

Știrea a fost publicată joi, 28 aprilie 2016, 04:16 în categoria

Franţa, Anglia şi Germania:  Veşti bune şi rele despre economia europeană Economia britanică încetinește, în Franța șomajul scade, dar nu pentru că economia duduie, iar nemții sunt încrezători în viitor.

Economia britanică, una dintre cele mai mari din UE, a încetinit la nivelul din 2012 în primul trimestru, frânată de toate sectoarele industriale. Serviciile au fost cele care au propulsat PIB-ul, cu 0,4% în ritm trimestrial. În cele trei luni anterioare creșterea a fost de 0,6%.

În ritm anualizat, avansul a fost de 2,1%, cel mai slab din ultimii trei ani, scrie Financial Times.

Economiștii au aver­tizat asupra unei încetiniri a activității economice pe măsură ce Marea Britanie se apropie de referendumul privind rămânerea țării în UE. Votul va avea loc pe 23 iunie.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a calculat că ieșirea Marii Britanii din UE îi va costa pe britanici echivalentul unui salariu lunar până în 2020. Datele economice recente sugerează că încetinirea „s-a accentuat semnificativ“, spune Chris Williamson, economist la Markit.

În Franța se pare că guvernul a ob­ținut o mică victorie în lupta cu încă­pățânata boală a șomajului. Numă­rul persoanelor care cer ajutoare de șomaj s-a redus cu 60.000 în martie. Aceasta după ce în luna anterioară șomajul a crescut, stabilind nou record, potrivit Euronews.

De mult timp președintele François Hollande se străduiește să-i convingă pe francezi că economia lor își revine. Aceasta nu s-a văzut până acum în cifre deoarece a fost prea „timidă“. Partea proastă este că cifrele ministerului muncii arată că o mare parte din scădere s-a datorat persoanelor care nu și-au actualizat statutul de șomer. Acestea nu au fost luate în considerare la calcularea numărului de șomeri.

Eșecurile economice l-au făcut pe Hollande cel mai nepopular președinte francez. În ultimele zile guvernul său a avut pe cap mii de demonstranți care au pro­testat contra schim­bării codului muncii.

În Germania, economiștii se așteaptă ca rata șomajului să creas­că din cauza sutelor de mii de imigranți veniți acolo din Orientul Mijlociu și Africa. Însă consumatorii germani par încrezători în viitor. Optimismul lor are la bază perspectiva unor salarii și mai mari în multe industrii, după majorările de anul acesta, și a creșterii pensiilor, scrie Deutsche Welle.

Indicele încrederii consumatorilor calculat pentru luna mai de firma de cercetare a pieței GfK sugerează că febra cumpărăturilor care i-a cuprins pe nemți nu va trece prea curând.cred că economia va crește în următoarele luni“, explică Rolf Bürkl, analist la GfK. Datele pentru mai arată și că oamenii sunt mai puțin îngrijorați de încetinirea creșterii în unele țări emergente și de impactul acestor turbulențe asupra exportatorilor germani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu