Franklin Templeton, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri din lume cu active de 737 miliarde de dolari, a suferit retrageri de 12 miliarde euro din partea investitorilor în primele șase luni ale anului, dintre care 3 miliarde de euro au ieșit doar în luna mai, scrie Financial Times.În ambele perioade Templeton a fost cel mai puternic lovit administrator de fonduri din Europa.
Franklin Templeton este din anul 2010 managerul Fondului Proprietatea, listat pe bursă în anul 2011, și are dețineri semnificative la mai multe companii de stat sau privatizate, precum Hidroelectrica, OMV Petrom, BRD Groupe Société Générale sau Poșta Română.
Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 cu scopul compensării persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate de regimul comunist.
Ieșirile din fondurile de investiții ale Franklin Templeton au venit în urma scăderii interesului investitorilor în active din piețele emergente, una din „specialitățile“ administratorului american, și din cauza comisioanelor percepute, considerate de mulți insideri din industrie ca fiind destul de ridicate și cu o viabilitate mică pe o piață în care produse cu costuri mai mici, precum ETF-uri, devin din ce în ce mai populare. Pe lângă ieșirile de capital, Franklin Templeton a suferit și de pe urma pierderii unor angajați cu funcții importante.
Jamie Hammond, cu o experiență de două decenii în industrie, dintre care 15 ani petrecuți la Franklin Templeton, a devenit în acest an director al administratorului de active AllianceBernstein.
În al doilea trimestru al anului veniturile administratorului au scăzut cu 20%, la 1,6 miliarde dolari, iar profitul s-a diminuat cu 29%, la 537 de milioane dolari față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 8% respectiv 18% comparativ cu trimestrul I al anului.
Acțiunile Franklin Templeton listate pe bursa din New York au scăzut cu 30% în ultimul an.
Franklin Templeton, de unde clienții au retras anul trecut 42 miliarde dolari, a fost pe locul doi în lume în ceea ce privește ieșirile de capital după Pimco, fondul american care investește în obligațiuni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu