Cei 5.300 de angajați ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care lucrează în cele șapte subunități pentru întreținerea drumurilor au salarii medii de 2.200 de lei, în vreme ce șefii de la București - reuniți în cadrul subunității CNADNR Central - câștigă, în medie, 5.000 de lei. Datele au fost furnizate de Sindicatul Drumarilor „Elie Radu“ într-o adresă venită în urma publicării de către ZF săptămâna trecută a unui material despre salariile mari ale șefilor de departamente din CNADNR.„În cadrul CNADNR, întreținerea drumurilor este realizată printr-un număr de șapte subunități, denumite Direcții regionale de drumuri și poduri: București, Craiova, Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, care însumează un număr de 5.300 de salariați, iar media câștigurilor salariale pentru aceștia este de 2.200 de lei, în care sunt incluse și toate celelalte adaosuri sau/și sporuri. (...) Cu totul alta însă este situația în cadrul unei alte subunități a CNADNR, și anume CNADNR - Central, unde lucrează aproximativ 700 de salariați, iar media câștigurilor salariale este de 5.000 de lei, deci, după cum se poate observa, peste dublul câștigurilor salariale medii ale celorlalți salariați“, se arată în adresa sindicatului semnată de reprezentantul legal inginer Elena Răileanu.
În aceeași serie de precizări, Sindicatul Drumarilor mai spune că, „din totalul salariaților companiei (CNADNR - n. red.), maximum 8% au sarcini legate de dezvoltarea și construcția de noi autostrăzi și drumuri naționale, restul de salariați având atribuții legate exclusiv de administrarea și întreținerea rețelei existente“.
De la începutul anului, nu au fost date aprobări în vederea angajării de personal muncitor la CNADNR nici măcar în posturile rămase vacante în urma pensionării sau a decesului celor care ocupau aceste posturi. Așa s-a ajuns în situația în care un district de drumuri, care administrează aproximativ 50 de kilometri de drum, are în componența sa circa 2-4 muncitori.
Sindicatul Drumarilor precizează că CNADNR are în administrare 262,9 kilometri de autostradă și 15.394 de kilometri de drumuri naționale.
La nivel național, din totalul drumurilor publice de 86.080 km 32.303 km sau 37,5% sunt drumuri acoperite cu pământ sau pietruite. Procentele sunt similare cu cele ale drumurilor modernizate. În patru ani rata a scăzut cu numai 2,5 puncte procentuale, adică s-au asfaltat circa 2.700 de kilometri de drum.
Execuția bugetară pe prima jumătate de an indică faptul că dintr-un buget anual de 1,9 mld. lei, cheltuielile făcute de CNADNR, Compania de Drumuri și Autostrăzi, sunt de doar 152 milioane de lei, adică 8% din disponibilul pe tot anul și 20% din cel pe 5 luni. Acest lucru vine în condițiile în care lucrările la centura Capitalei înaintează extrem de greu și numai 20% din cei aproape 80 km sunt modernizați, nu s-au demarat lucrări la autostrada Comarnic - Brașov, iar la Sibiu -Pitești încă se așteaptă studiile de fezabilitate și de Craiova - Pitești nu se mai aude nimic.
ZF a scris săptămâna trecută că CNADNR a terminat anul 2015 cu un număr mediu de 5.900 de oameni, fără niciun semn de restructurare, păstrând astfel tendința ultimilor ani, când întreg sectorul a tăiat la sânge din numărul de angajați, în timp ce CNADNR a păstrat efectivele intacte. Analiza ZF a arătat că șefii de departamente au trecute în declarațiile de avere venituri și de 20.000 de lei lunar, uneori chiar mai mult decât șefi ai companiei.
Declarațiile de avere pun în lumină, pe lângă numărul mare de șefi și responsabili de departamente, și situațiile în care în cadrul aceleiași companii de stat sunt angajați soțul și soția, o tendință care se întâlnește și în alte companii de stat.
♦ Un district de drumuri, care administrează aproximativ 50 de kilometri de drum, are în componența sa numai 2-4 muncitori, în condițiile în care CNADNR nu a acoperit posturile lăsate libere
♦ Execuția bugetară pe prima jumătate de an indică faptul că dintr-un buget anual de 1,9 mld. lei, cheltuielile făcute de CNADNR, Compania de Drumuri și Autostrăzi, sunt de doar 152 milioane de lei, adică 8% din disponibilul pe tot anul și 20% din cel pe 5 luni.
♦ Acest lucru vine în condițiile în care lucrările la centura Capitalei înaintează extrem de greu și numai 20% din cei aproape 80 km sunt modernizați, nu s-au demarat lucrări la autostrada Comarnic - Brașov, iar la Sibiu - Pitești încă se așteaptă studiile de fezabilitate și de Craiova - Pitești nu se mai aude nimic.
0 comments :
Trimiteți un comentariu