
Topul celor mai mari zece companii intrate în insolvență în perioada 2011-2015 este condus de producătorul de energie Hidroelectrica, urmat de grupul industrial Roment și de combinatul chimic Oltchim.
Dintre cele zece companii aflate în clasament, trei sunt deja în faliment, iar una este radiată, astfel că aproape 5.000 de locuri de muncă au dispărut din economie. O singură companie, respectiv Hidroelectrica, a reușit să iasă din incapacitate de plată, potrivit unui raport al companiei de consultanță Coface.
România a înregistrat un număr de 105.545 companii care au intrat în insolvență în perioada 2011-2015.
Datele Coface arată că cele mai mari afaceri intrate în insolvență în perioada 2011-2015 sunt de regulă businessuri mari, cu tradiție pe piață. Astfel, 40% dintre cele 100 de businessuri au peste 15 ani de funcționare, fiind businessuri mature. Cele mai multe au intrat în incapacitate de plată la propria cerere, iar cei mai expuși și cei mai mari perdanți sunt furnizorii, având în vedere structura datoriilor.
0 comments :
Trimiteți un comentariu